MICROBIOLOGIE ANUL II SEMESTRUL I curs 3

Curs 3: Nutritia, metabolismul si cresterea bacteriilor

Nutriţia, metabolismul şi creşterea bacteriilor

Nutriţia – asimilarea substanţelor nutritive din mediul extern

Nutrienţii – substanţe ale căror soluţii pot traversa membrana citoplasmatică

• Participă la reacţiile metabolice

• Compuşi: prin simplă solvire (CO2, O2, săruri minerale)

• Prin digestie extracelulară (proteaze, lipaze, amilaze)

Proteine	Polizaharide	Lipide	Acizi nuclei
Aa, scurte fragmente de polipeptidice	monozaharide	AG, glicerol	Nucleozide, fosfaţi anorganici

Nutrienţii – în citoplasma traversând membrana citoplasmatică:

• Fie prin difuziune simplă sau cu participarea carrier

• Fie prin transport activ în contragradient – necesară energie + pariticiparea unor permeaze

Principalele elemente necesare majorităţii bacteriilor sunt:

• C, N, O₂

• Săruri minerale.

Surse de carbon:

• Elementul cel mai bine reprezentat

• Autotrofe – folosesc CO₂ drept unică sursă de carbon

• Heterotrofe – compuşi organici drept sursă de carbon (în special carbohidraţi) şi sursă de energie în acelaşi timp

  • Unele heterotrofe – capnofile sau carboxifile

Surse de azot:

• Pentru sinteza proteinelor pot utiliza azot din sursă organică (peptide, aa) sau anorganică (săruri de amoniu)

Surse de oxigen:

• Aa, nucleotide, gliceride – ajung în celule prin nutrienţi

• O₂ necesar respiraţiei aerobe

Elemente minerale:

Sulful:

• Aa sub forma grupării tiol (-SH)

• Vitamine (tiamina, biotina)

• Coenzima A

Fosforul:

• Asimilat sub forma fosfaţilor anorganici

• Esenţial pentru sinteza acizilor nucleici, fosfolipidelor membranare, ATP

Na, K, Mg, Cl – asigură echilibrul fizico-chimic

Fe, Se – intră în structura chimică a citocromilor, peroxidazelor şi hidrogenazelor,

Ca + acid picolinic = dipicolinat de calciu

Co, Cu, Zn – oligelemente prezente ca impurificatori ai unor nutrienţi

• Activatori enzimatici

Factori de creştere:

Metaboliţi esenţiali a căror prezenţă este obligatorie în mediu (aa, baze purinic, pirimidinice, vitamine)

Bacterii fastidioase – bacteriile dependente de numeroşi factori de creştere.

SIntrofie – o specie bacteriană utilizează factor de creştere sintetizat de o altă specie

Mutant auxotrof – prin mutaţie pierde o enzimă oprind sinteza unui metabolit esenţial. Mutantul creşte numai dacă acest metabolit apare preformat în mediu (ex. mutant auxotrof pentru metionină). Auxotrofia oferă avantaj selectiv – bacteria auxotrofă se multiplică mai rapid decât tulpina prototrofă (parentală).

e. g. Treponema pallidum (agent etiologic al sifilisului), mai cultivă la iepure, Mycobacterium leprae (mai cultivă la tatuul cu 9 brîie din America de Sud).

Importanţa cunoaşterii necesităţilor nutritive:

• Utilizarea unor medii de cultură adecvate pentru izolarea din produse patologice

Metabolismul bacterian. Importanţa cunoaşterii:

• Înţelegerea modului de viaţă şi a habitatului diverselor specii, cât şi a probabilităţii de a veni în contact cu omul

• Definirea caracterelor fiziologice importante în identificarea speciei

• Înţelegerea mecanismului patogenic în raport cu posibilitatea unei bacterii de a se localiza şi multiplica într-un anumit ţesut sau organ.

Catabolismul: energie conservată în molecule de ATP şi apoi eliberată prin fosforilare pentru anabolism, transport activ transmembranar, mobilitate, 45% pierdută prin căldură.

Fototrofe – radiaţii luminoase

Chemotrofe – bacteriile care obţin energia prin reacţii de oxido-reducere

Chemolitotrofe – donor de electroni o substanţă anorganică

Chemoorganotrofe – donor de electroni o substanţă organică (bacterii de interes medical)

Metabolismul glucozei:

3 căi metabolice în catabolismul glucozei

1. Emden-Meyerhof-Parnas (EMP)

• Glucoză – piruvat – în condiţii de aerobioză + anaerobioză

• Energia în glicoliză – ATP, NADH

• În absenţa oxigen – acidul piruvic convertit în diferiţi produşi finali – fermentaţie la bacterii frecvent acid piruvic în lactic

  • Lactobacili – acid lactic

  • Propionibacterium: acid propionic + acid acetic + CO2 + H2

  • Escherichia: etanol + acid lactic + acid acetic + acid succinic + CO2 + H2

2. Calea pentozelor

Operează simultan cu glicoliza, ajunge la intermediari ai EMP prin transcetolaze, transaldolaze ex. E Coli

Calea Entner-Duodoroff – alternativă pentru glicoliza sau calea pentozelor numai la bacterii gram negative aerobe.

3. Ciclul acizilor tricarboxiligi

• În prezenţa oxigenului acidul piruvic este complet oxidat la H2O şi CO2

• Cale mfibolică – mecanism major de generare ATP, completă oxidare aa, acizi graşi, carbohidraţi, intermediari pentru sinteza de aa, lipide, purine, pirimidine.

Catabolismul hidraţilor de carbon:

Glucoza cea mai folosită dintre moleculele organice.

Bacteriile pot elibera energia din glucoză prin:

• Respiraţie

• Fermentaţie

Respiraţia:

• Aerobă – acceptorul final este O2

• Anaerobă – altul decât O2, ionul nitrat, sulfat

Presupune 3 etape: glicoloiza, ciclul Krebs, lanţul transportorului de electron

Calea EMP: 2 molecule ATP

Căi alternative 1 moleculă de ATP.

Ciclul Krebs – 2 molecule de ATP. Enzimele glicoloizei şi ciclului Krebs sunt localizate în citoplasme.

• În respiraţia aerobă la procariote: 1 moleculă de glucoză = 38 molecule ATP.

• În respiraţia anaerobă cantitatea de ATP variază <>

Fermentaţia – obţinerea energiei prin reacţii de oxido-reducere în care atât donorii cât şi acceptorii de electroni sunt compuşi organici. Cantitatea de ATP este mică: 2 molecule ATP.

Bacterii – strict aerobe – folosesc exclusiv respiraţia aerobă (superoxid dismutază, catalază)

• Strict anaerobe – exclusiv procesele fermentative

• Aerotolerante – metabolism de tip fermentativ, dar rămân viabile în prezenţa oxigenului.

• Facultativ anaerobe – respiraţia + fermentaţia

• Microaerofile – concentraţii reduse de O2 (5-6%)

Creşterea bacteriilor. Dinamica multiplicării.

Creşterea celulelor – sporirea mărimii şi masei acestora. La bacterii se referă la creşterea numărului de celule într-o populaţie, prin diviziune, realizată în progresie geometrică cu raţia 2 ( 2⁰, 2¹… 2ⁿ)

Culturile bacteriene

• continue

  • Chemostatul – nutrient factor limitant al creşterii

  • Turbidostatul densitatea bacteriilor măsurată turbidimetric – cultura menţinută la rata maximă de creştere

• Discontinue – în volum limitat de mediu

• timp de generaţie – timpul necesar dublării populaţiei

• rata de creştere – numărul de generaţii ce s-au acumulat în unitatea de timp

Faza de lag:

• Număr bacterii staţionar/scade

• Durata variază cu provenienţa şi numărul bacteriilor inoculate, compoziţia mediului

Cauzele:

• Refacerea stocului de structuri, enzime, metaboliţi esenţiali dacă inoculul provine dintr-o cultură „bătrână”

• Vindecarea leziunilor dacă provine dintr-o populaţie expsuă la agenţi antibacterieni

• Selecţia număr de mutante capabile să asimileze condiţiile noului mediu

• În această fază:

  • Sunt active metabolic

  • Cresc ăn dimensiune

  • Nu se divid

  • Sensibilitatea la agenţi antimicrobieni crescută

Faza de accelerare:

Începe multiplicarea cu scurtarea progresivă a timpului de generaţie până la o valoare constantă.

Faza de multiplicare exponenţială sau logaritmică

Timp de generaţie şi rata de creştere – constante – curba evoluează exponenţial până în momentul în care unul sau mai mulţi nutrienţi consumaţi şi / sau acumulare de produşi toxici.

Factor limitant – ex. Pentru bacterii aerobe oxigenul – lipsă se resimte la 10⁷ UFC/ml

Timpul de generaţie – determinat genetic – ex. E. Coli 20 min, Mycobacterium tuberculosis 27 ore.

Bacteriile:

• Au dimensiuni constante, uşor mai mari

• Sensibilitatea la agenţi antimicrobieni rămâne crescută

Faza de încetinire – cultura în faza exponenţială doar câteva generaţii

Faza staţionară:

• Rata de creştere nulă

• Numărul de bacterii vii constant mai multe ore

• Număr bacterii vii / numărul total de bacterii – variabil

Bacteriile:

• Au morfologia tipică – dimensiuni, incluzii, endospori

• Sensibilitatea la agenţi antimicrobieni scade

Faza de declin

• Bacteriile mor progresiv

• Dacă se însoţeşte de liză – scade nr. total de bacterii

• Morfologic – forme aberante

În laborator

• Pentru identificarea bacteriilor – culturi în faza staţionară – 18 – 24 ore

• Testarea sensibilităţii la antibiotice – faza logaritmică

ANATOMIE ANUL II SEMESTRUL I curs 3

Curs 3 : Dezvoltarea viscerocraniului

CURS 3: DEZVOLTAREA VISCEROCRANIULUI

Elementul caracteristic al dezvoltarii capului si gatului este reprezentat de formarea arcurilor faringiene(branhiale). Aceste arcuri apar in S4-S5 de dezvoltare si contribuie la aspectul caracteristic al embrionului.

Aceste arcuri faringiene sunt masele mezenchimatoase care apar in regiunea viitorului gat si sunt separate de o serie de fante sau santuri faringiene/branhiale.

Dezvoltarea viscerocraniului

A. Etapa de inmugurire

B. Etapa de coalescenta

C. Etapa de compartimentare

A. Etapa de inmugurire

La sfarsitul S4, in zona centrala a fetei, se formeaza stomodeumul(gura primitiva) in jurul careia apar cinci muguri faciali formati tin tesut mezenchimatos derivat din crestele neurale.

Primul arc faringian delimiteaza inferior stomodeumul. Acest arc este format dintr-o portiune dorsala care este procesul maxilar si una ventrala – procesul mandibular. Procesele vor da nastere mugurilor maxilar, respectiv mandibular. Astfel stomodeumul va fi delimitat lateral de mugurii maxilari iar inferior de mugurii mandibulari. Muguriele fronto-nazal care se formeaza prin proliferarea tesutului mezenchimatos situat inaintea veziculelor cerebrale. Acesta delimiteaza superior stomodeumul. Lateral de mugurele fronto-nazal se formeaza, sub influenta inductiva a portiunii ventrale a prozencefalului, doua ingrosari locale ale ectodermului de suprafata – placodele nazale(olfactive).

In S5 placodele nazale invagineaza si formeaza santurile nazale(olfactive). Apoi tesutul de fiecare parte a santului prolifereaza rapid, ia aspectul unor creste si formeaza mugurii nazali. Cei situati de partea externa vor fi mugurii nazali externi, cei situati de partea interna a santului vor forma mugurii nazali interni.

B. Etapa de coalescenta

In aceasta etapa mugurii se dezvolta si fuzioneaza.

In urmatoarele doua saptamani mugurii maxilari continua sa creasca. Ei se dezvolta si spre medial comprimand mugurii nazali mediali catre linia mediana. Astfel spatiul dintre mugurele nazal medial si mugurele maxilar dispare treptat iar cei doi mugri fuzioneaza . Asadar la formarea buzei superioare contribuie cei doi muguri nazali mediali si cei doi muguri maxilari.

Mugurii maxilari si cei nazali laterali sunt separati initial printr-o depresine adanca numita sant nazo-lacrimal. Superior acest sant pleaca de la unghiul intern al placodelor optice. Ectodermul care acopera acest sant formeaza un cordon epitelial compact care se desprinde de restul ectodermului. Acest cordon dobandeste lumen si formeaza ductul nazo-lacrimal. In portiunea superiorar acest duct se largeste si formeaza sacul lacrimal. Dupa desprinderea cordonului, cei doi muguri(maxilari si nazal lacrimal) vor fuziona, formeaza asa numitul proces globos care se va uni cu segmentul intermaxilar. Apoi mugurii maxilari vor forma obrajii si oasele maxilare.

Mugurii mandibulari se unesc lateral de cei maxilari limitand astfel deschiderea laterala a cavitatii bucale. Apoi mugurii mandibulari cresc, se unesc pe linia mediana, si vor forma buza inferioara si mandibula.

La formarea nasului contribuie cinci muguri: mugurele frontal care da nastere priamidei nazale, mugurii nazali mediali care fuzioneaza si formeaza radacina si dosul nasului, mugurii nazali laterali care vor forma aripile nasului.

segmentul intermaxilar

Ca urmare a dezvoltarii mugurilor maxilari catre medial, cei doi muguri nazali mediali fuzioneaza nu numai la suprafata dar si in profunzime. Prin unirea lor se formeaza segmentul intermaxilar.

Acest segment este format din 3 componente:

• componenta labiala, din care se formeaza filtrumul buzei superioare

• componenta a osului maxilar, unde se vor dezvolta cei patru incisivi superiori

• componenta palatina, din care se formeaza palatul primar(de forma triunghiulara)

Segmentul intermaxilar se continua cu portiunea rostrala a septului nazal care se formeaza din mugurele frontal.

C. Etapa de compartimentare

Etapa consta in separarea cavitatii bucale de cavitatea nazala si in terminarea compartimentarii celor doua fose nazale.

Compartimentare – orizontala si verticala

Inceputul compartimentarii orizontale se realizeaza prin procesul intermaxilar care formeaza paltul primar iar desavarsirea compartimentarii se datoreaza palatului secundar.

palatul secundar

- se formeaza din lamele palatine. Acestea sunt doua procese aplatizate ale mugurilor maxilari.Ele apar in S6. Initial au un traiect oblic descendent de fiecare parte a limbii. In S7 lamele palatine se deplaseaza ascendent, ajung in pozitie orizontala, deasupra limbii, fuzioneaza si vor forma palatul secundar. In partea anterioara lamele fuzioneaza cu palatul primar iar la limita dintre acestea se formeaza gaura incisiva.

In ce lamele palatine fuzioneaza fosele nazale se formeaza prin dezvoltarea septului nazal si care in final se va uni cu suprafata superioara a palatului secundar.

cavitatile nazale

In S6 santurile nazale se adancesc, pe de o parte datorita dezvoltarii mugurilor nazali , pe de alta parte datorita patrunderii lor in mezenchimul subjacent. Initial, depresinile nazale sunt separate de cavitatea orala primitiva prin membrana oro-nazala. Dupa disparitia acesteia cavitatea nazala comunica cu cea orala prin doua orificii nou formate – coanele primtiive.

Coanele sunt situate de-o parte si de alta a liniei mediene si imediat posterio palatului primar. Ulterior, dupa formarea palatuli secundar si continuarea dezvoltarii cavitatii nazale primitive, coanele definitive se localizeaza la jonctiunea dintre cavitatea nazala si faringe.

Sinusurile paranazale se dezvolta sub forma unor diverticuli ai peretelui nazal lateral care se extind in oasele maxilar, etmoid, frontal si sfenoid. Aceste sinusuri ating dezvoltarea maxima la pubertate si contribuie la aspectul defintiv al regiunii faciale.

dintii

Dintii apar in urma interactiunii epiteliilor mezenchimale dintre epiteliul cavitatii orale si mezenchimul subjacent derivat din celulele crestei neurale.

In S6 stratul bazal al invelisului epitelial formeaza o structura numita lamina dentara situata de-a lungul maxilarului si mandibulei. Din lamina dentara iau nastere mugurii dentari. Din acesti muguri se formeaza primordiile componentelor ectodermice ale dintilor(smaltul). Smaltul(produs de ameloblast) este situat pe un stat gros de dentina produs de odontoblast. Iar cementul este produs de cementoblaste localizate in jurul radacinii dentare.

Primii deciduali(de lapte) apar la 6-24 luni dupa nastere iar dintii definitivi(care inlocuisc pe cei deciduali) se formeaza in luna a treia de viata intrauterina si raman inactivi pana in jurul varstei de 6 ani.

Concluzie:

Mugurele frontal dezvolta: piramida nazala, portiunea rostrala a septului nazal(spina nazala a frontalului)

Mugurii nazali interni dezvolta: radacina si dosul nasului, lama perpendiculara a etmoidului si vomerul, partea mijlocie a buzei superioare(filtrumul)

Mugurii nazali externi dezvolta: partea laterala a piramidei nazale(aripa nasului), oasele lacrimale, masele laterale ale etmoidului

Mugurii maxilari dezvolta: partile laterale ale buzei superioare, cea mai mare parte a obrazului, solzul temporaliului, malarul, apofiza zigomatica, maxilarul superior si palatinul

Mugurii mandibulari dezvolta: mandibula, buza inferioara, partile moi din partea inferioara a fetei, muschii masticatori.

MALFORMATIILE CRANIO FACIALE

La nivelul neurocraniului

1. cranioschizisul – major, cutia craniana nu se formeaza, cand tesutul cerebral vine in contact direct cu lichidulo amniotic si degenereaza, cand se produce anencefalie

- sau defecte mici ale craniului prin care herniaza meninge si/sau tesut cerebral, meningocel cranian sau meningo encefalocel cranian

2. craniosinostoza – inchiderea prematura a unei sau mai multor suturi

→ scafocefalie

→ acrocefalie, craniu in turn(sutura coronara se sudeaza prematur)

→ plagiocefalie(cand este afectata sutura coronara si lambdoida)

3. microcefalie – absenta cresterii creierului si a cresterii in volum a cutiei cranine

Malformatii la nivelul viscerocraniului:

1. cheiloschizis - “buza de iepure”, despicatura buzei superioare

2. gnatoschizis – maxilarul despicatura

Aceste malformatii se datoreaza lipsei fuziunii sau fuziunii incomplete dintre mugurele maxilar si nazal medial. Poate fi uni sau bilaterala.

3. palatoschizis - “gura de lup”, despicatura palatuloui secundar, determinat de lipsa fuziunii dintre lamele palatine

4. uvuloschizis – uvula despicata

5. microstomia sau macrostomia – exces de alipire/lipsa fuziunii intre mugurele maxilar si mandibular

6. despicaturile faciale oblice – cand ductul nazo-lacrimal este expus la suprafata

7. despicatura mediana a buzei superioare

8. sinoftalmie – globii oculari fuzionati

9. proboscis – fuzionarea proceselor nazale laterale

10. aprosopia – lipsa congenitala a fetei

ANATOMIE ANUL II SEMESTRUL I

ANATOMIE

CURS 2

Studiul morfogenezei neurocraniului

Aparitia, dezvoltarea si perfectionarea extremitatii cefalice este rezultatul unui lung proces evolutiv. Apare ca o necesitate in procesul de polarizare al individului cand va rezulta un pol cefalic si un pol caudal. Pentru protectia polului cefalic care va veni primul in contact cu mediul si care contine si elementele nervoase cele mai diferentiate este obligatorie aparitia si perfectionarea unei carcase care va deveni scheletul craniului.

In filo- si ontogenie scheletul craniului poate fi fibros, fibrocartilaginos si osos.

Dupa continutul si functiile pe care le indeplineste craniul poate fi impartit in:

• Neurocraniu care adaposteste encefalul si analizatorul stato-acustic

• Viscerocraniu in care se afla portiunile initiale ale aparatelor de import

Elementele scheletice impreuna cu partile moi epischeletice alcatuiesc continatorul.

La nivelul neurocraniului scheletul este captusit de formatiuni conjunctive – meninge. Continutul este reprezentat de encefal.

La nivelul viscerocraniului scheletul este captusit de mucoase, iar continutul este reprezentat de viscerele fetei si segmentele periferice ale analizatorilor.

Prin procesul de umanizare, extremitatea cefalica a omului se diferentiaza: net fata de capul celorlalte mamifere:

• Neurocraniul este rotunjit si voluminos;

• Viscerocraniul se afla dedesuptul segmentului anterior al neurocraniului

• Prin involutia aparatului stomatognat(dento-maxilar) se asista la inlocuirea botului de la animale cu fata la om.

\ Acest proces de umanizare este posibil prin adaptarea la conditiile de trai ale omului si anume:

• Ortostatismul

• Eliberarea membrelor toracice de a participa la locomotie si folosirea lor pentru aparare si procurarea hranei

• Locomotia este mai lenta

• Actiunea gravitatiei

• Actiunea asupra craniului a muschilor cefei si a celor masticatori

Ontogenetic, extremitatea cefalica se dezvolta din mezenchimul derivat din:

• Mezenchimul paraaxial si lateral

• Ectomezodermul crestelor neurale

• Placodele otice, cristaliniene si olfactive(ectodermice)

1. Din mezodermul paraaxial iau nastere peretii si cea mai mare parte a planseului neurocraniului, muschii voluntari cranio-faciali, duramater craniana si tesutul conjunctiv al regiunii dorsale a extremitatii cefalice si respectiv dermul pielii capului

2. Din mezodermul lateral ia nastere o parte din tesutul conjunctiv al gatului si unele cartilagii ale laringelui(cricoid, aritenoide)

3. Din placodele ectodermice ia nastere o parte din scheletul bazei craniului si segmente periferice ale unor analizatori.

In ansamblu, in dezvoltarea oaselor craniului intalnim 3 stadii:

• Stadiul fibros(desmocraniul)

• Stadiul cartilaginos(condrocraniul)

• Stadiul osos(osteocraniu)

Sunt oase ale craniului care trec direct din stadiul fibros in cel osos(ex: oasele boltii craniului). Din acest punct de vedere osificarea oaselor craniului poate fi:

• Osificarea de membrana(desmala, endoconjunctiva)

• Osificarea endocondrala( sau de substitutie)

• Osificarea mixta in care portiuni dintr-un os se osifica endoconjunctiv alaturi de alte portiuni cu osificare endocondrala

NEUROCRANIU

• Este alcatuit din bolta craniului(desmocraniul) format din oase membranoase, late, care acopera encefalul si oasele bazei craniului, ce reprezinta condrocraniul, sau partrea cartilaginoasa.

Desmocraniul incepe sa se dezvolte de la sf S4 de viata intrauterina. Are forma unei carcase sferoidale din mezenchim, care inveleste vezicula cerebrala si formeaza placa bazilara. Mezenchimul desmocraniului se cliveaza rezultand: superficial oasele boltii craniene, si in interor, meningele.

Osificarea oaselor desmale se caracterizeaza prin prezenta spiculilor ososi, formatiuni osoase aciculare care se extind radial, progresiv de la centrii primari de osificare la periferie.

Osificarea de membrana parcurge mai multe etape:

• Faza proteica caract. prin faptul ca tesutul conjunctiv tanar este invadat de celule care se condenseaza in segmentul central al membranei si care va secreta oseina.

• Faza de mineralizare cand oseina se impregneaza cu saruri minerale din partea centrala spre periferie ca o pata de ulei si se formeaza osul primar

• Faza de remaniere cand osul primar este invadat de vase sangvine si celule mari(viitoare osteoclaste) care vor definitiva osul secundar functional

La nastere oasele boltii craniului sunt separate intre ele prin membrane suturale. Acolo unde se intalnesc mai mult de doua oase aceste membrane acopera spatii mai ample numite fontanele. Cele mai mari si mai persistente sunt: fontanela anterioara(bregmatica) aflata intre cele doua jumatai ale frontalului si oasele parietale si care se inchide in mod normal in a doua jumatate din cel de-al doilea an de viata si fontanele posterioara(lambdoida) situata intre oasele parietale si solzul occipital si care in mod normal se inchide in primele trei luni dupa nastere.( Mai sunt si fontanele mastoidiene si sfenoidale.)

Membranele suturale si fontanelele permit suprapunerea partiala a oselor craniului in timpul nasterii facilitand pasajul fatului prin filiera genitala a mamei. Dupa nastere oasele late revin la pozitia initiala. Peristenta fontanelei bregmatidce da informatii asupra osificarii craniului si presiunii intracraniene.

Prin urmare osificarea desmala se produce destul de lent dar cresterea si dezvoltarea fatului si ulterior al copilului se face foarte rapid. Deci, este nevoie de un schelet care sa creasca rapid pentru a fi suportul de insertie a muschilor necesari miscarii si pentru fixarea viscerului. Materialul care indeplineste aceste conditii este tesutul cartilaginos. Astfel, embrionul si ulterior fatul, va avea schelet cartilaginos acolo unde se cere cresterea scheletica rapida si rezistenta mecanica la presiune si tractiune. In final, cartilagiul este distrus si inlocuit de tesutul osos.

Osificarea endcondrala prezinta avantajul ca scheletul creste in ritmul cerut de cresterea intregului organism.

Tesutul cartilaginos este acoperit de pericondru bogat vascularizat si inervat. Din patura profunda a pericondrului patrund in macheta cartilaginoasa vase sangvine si celule conjunctive care unele vor distruge cartilajul(osteoclaste) iar altele se transforma in osteoblaste(care vor secreta oseina) si o a treia categorie care migreaza spre spatiul central rezultat din actiunea osteoclastelor, generand maduva osoasa.

Urmeaza procesul de mineralizare cu formarea osului primar. Apoi pericondrul se transforma in periost. Periostul pastreaza toata viata capacitatea de a forma tesut osos. Apoi, sub aciunea osteolitica si osteoplazica se formeaza, in sfarsit, osul secundar(funcional)

Tesutul cartilaginos se pastreaza un timp la extremitatile pieselolr osase pana se termina cresterea scheletului.

Condrocraniul este reprezentat de oasele bazei craniului.

In jurul extremitatii rostrale a corzii dorsale, in S7, baza fibrocraniului se transforma cartilaginos de la extremitatea craniala a coloanei vertebrale pana in regiunea interorbitara.

Se vor diferentia urmatoarele cartilagii:

• segmentul paracordal – situat lateral fata de coarda dorsala, si va fi reprezentat de cartilagiile paracordale si capsulele cartilaginoase otice si optice.

• segmentul precordal – situat rostral de coada dorsala reprezentat de cartilagiile hipofizare si cartilagiile precordale. Se vor uni si vor forma o planca alungita care este placa bazilara.

Cartilagiile paracordale fuzioneaza intre ele alcatuind bazio-occipitalul. Apoi prelungirile postero-laterale formeaza exoocipitalul cu condilii occipitali; iar fuzionarea dorsala da nasterea supraoccipitalului(solzul occipitalului). Toate acestea circumscriu gaura occipitala.

Capsulele cartilaginoase otice trimit o prelungire petromastoidiana(stanca si mastoida) si una parotica(anterioara, tegmen timpani).

Prin perechea de cartilagii hipofizare trece canalul cranio-faringian, ocupat de diverticolul hipofizar, care se va inchide in L3. Ele se vor uni anterior si formeaza:

1. presfenoidul, care la randul sau trimite prelungirea:

   1. orbito-sfenoidala(aripile mici ale sfenoidului)

   2. sfenoidala anterioara(jugum sphenoidale si crista cribrosa)

2. bazisfenoidul(partea dorsala a corpului sfenoidului) trimite si el o prelungire – alisfenoidul(aripile mari si aripile pterigoide ale sfenoidului). Si in partea rostrala are loc transformarea cartilaginoasa a capsulelor olfactive si optice.

Din capsulele olfactive vor lua nastere: septul interorbito-nazal, labirintul etmoidal cu cornetele sale si cornetul nazal inferior.

In L3 placa bazilara cartilaginoasa inglobeaza si capsulele organelor de simt, ramanand in stadiul fibros doar calota.

Oasele late pereche prezinta cate un punct de osificare iar cele mediene simetrice cel putin doua. Oasele cu osificare endcondrala prezinta de obicei mai multi centri de osificare.

Occipitalul : portiunea solzului occipital de deasupra liniei nucale superioare prezinta doua centre.Aceasta portiune poate ramane separata de restul osului ca un rest os interparietal. Sub linia nucala superiora solzul prezinta alte doua centre de osificare.

Sfenoidul: pana in luna a 7-a, a 8-a corpul sfenoidului are doua parti: una presfenoidala, anterior de tuberculul pituitar( si care se continua cu aripile mici) si un postsfenoidala care cuprinde seaua turceasca, aripile mari si apofizele pterigoidiene, dorsum sallae. In partea presfenoidala apare cate un centru in fiecare aripa lateral de canalul optic. In partea postsfenoidala apara mai intai cate un centru in aripile mari dupa care mai apar inca doua centre care sunt de o parte si de alta a seii turcesti dupa care se vor uni.

Temporalele: Stanca temporalului are 14 centre. Portiunea timpanica prezinta un singur centru. Iar solzul temporalului prezinta un singur centru situat in vecinatatea radacinelor apofizei zigomatice.

Parietale: prezinta fiecare cate 2 centre de osificare.

Frontalul: are si el tot doua centre situate in vecinatatea boselor frontale

Etmoidul: prezinta 3 centre – unul in lama perpendiculara, celalalte doua , cate unul in fiecare masa laterala.

Cresterea neurocraniului se realizeaza in sens anterioposterior si in sens transversal.

Cresterea anteroposteriora a oasele bazei se face pe seama cartilajelor de crestere. Iar la nivelul boltii la nivelul suturilor coronare si lambdoide.

Cresterea transversala, la nivelul bazei se datoreaza inglobarii capsulelor organelor de simt la nivelul boltii mai ales pe seama suturilor scuamoase si a suturii sagitale

Cresterea dimensiunii continatorului determina cresterea capacitatii neurocraniului in concordanta cu continutul sau si implicit cu varsta. In primii 4 ani creste foarte rapid reprezentand 80% din dimensiunea craniului, apoi mai are loc o crestere cu ritm lent pana la 20 de ani si apoi insesizabil pana la 45 de ani. Dupa varsta de 45 de ani cresterea nu mai este posibila datorita sinostozelor rezultate ca urmare a osificarii suturilor si sincondrozelor.

SESIUNE!!!!

SESIUNE!!!!

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE CURS 8: SISTEMUL GENITAL

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE

CURS 8

DEZVOLTAREA SISTEMULUI GENITAL

1. Gonade

   1. testicul

   2. ovar

2. Sistemul ductal

3. Organe genitale externe

Diferentierea sexuala se realizeaza

• in timpul perioadei embrionare (sexul genetic)

• in timpul perioadei fetale (sexul fenotipic)

• postnatal (sexul psihologic)

La om, sistemul de reproducere se dezvolta din:

• mezodermul intermediar mezonefric:

  • gonadele

  • caile genitale

• mezodermul eminentei caudale:

  • organele erectile ale perineului anterior

  • muschii si fasciile care le invelesc

  • ramurile ischiopubiene

  • simfiza pubiana

Dezvoltarea gonadelor:

1. Gonada indiferenta

a) formarea gonocitelor primordiale

b) migrarea gonocitelor primordiale

c) formarea crestei genitale(gonadale)(corpul lui Wolff)

2. Sexualizarea gonadei

1. Gonada indiferenta

• incepe in saptamana a III-a a vietii intrauterine

a) in S3, in splanhnopleura extraembrionara de pe fata caudala a veziculei ombiliare, la jonctiunea cu diverticulul alatonidian(endodermic) sunt gonocite.

b) timp de 4S ele migreaza de-a lungul mezoului intestinului posterior catre mezonefros unde se cantoneaza sub epiteliul celomic. In cursul migraii gonocitele se modifca

c) se formeaza pe fata mediala a mezonefrosului fiind separata de creasta mezonefrica printr-un sant. Primordiul gonadal se formeaza sub actiunea inductoare a celulelor mezonefrice. Mezoteliul celomic care o acopera devine splanhnopleura crestei genitale.

Gonocitele se multiplica ajungand la aprox 5000 de celule pentru fiecare gonada inainte de sexualizare. In dreptul fiecarei gonocite primordiale epiteliul celomic prolifereaza si se ingroasa. Celulele epiteliale patrund in mezenchimul subjacent si fromeaza cordoane celulare digitiforme. Ele raman conectate la epiteliul de acoperire si inglobeaa gonocitul primordial(S8)

Primordiul gonadal contine:

• celule germinative primordiale

• celuule somatice au orginea in:

  • mezonefros

  • mezenchimul local

  • epiteliul celomic

2. Sexualizarea gonadei

• diferentierea sexuala este un proces complex care implica mai multe gene

Dezvoltarea testicolului

• evolutia test primitiv este medulara(adica tot ce se va mai intampla mai departe se intampla in interiorul acestui primordiu gonadal)

• cordoanele sexuale primitive contand gonocitele prolifereaza si patrund adanc in profunzimea mezenchimului crestei genitale

• maturarea spermatogoniilor incepe la 10-12 ani

• prin proliferare secundara se formeaza cordoane sexuale secundare(testiculare, medulare)

• reteaua plexiforma situata in profunzime formeaza rete testis

• masa sincitiala devine lobulata si fiecare lobulatie dezvota in interior lumen, cavitati digitiforme in forma de potcoava(tubi seminiferi primitivi) tapetate de celulele de sustinere Sertoli

• ele stabilesc jonctiuni intercelulare care constituie drumul obligatoriu al echipelor de maturare corespunzatoare unei spermatogonii spre lumenul tubului seminifer

• spermatozoizii adulti se orienteaza cu capul spre suprafata luminala a epiteliul Sertolii

• epiteliul periferic fost celomic sufera o colagenogeneza foarte intesna, se ingroasa si se transforma in albuginee(tunica de la suprafata testicolului)

• la sfarsitul L5 a testicolului este impartit in lobi prin septuri plecate de pe fata sa profunda.

• la mijlocul vietii fetale si continuand pana la pubertate, tubii seminfieri se conecteaza cu ductul mezonefric prin tubului mezonefrici.

• acesta persista numai in dreptul testicolului primtiv, deasupra si dedesubtul sau ductul degenerand formand organe aberante

• tubulii mezonefrici formeaza ductele eferente

• in S9-10 din cel mezenchimale ale crestei genitale sub actiunea inductoare a cel crestelor neurale se dif cel Leydig care incep sa sintetizeze testosteron. El are rol imp in diferentierea sexuala, in spermatogeneza.

• Cel interstitiale incep sa produca testosteron sub influenta gonadtropinei corionice umane secretate de placenta

• gonadatropina stimuleaza enzimele care catalizeaza conversia colesterolului in testosteron

• acesta este trasnsportat de celulele de sustinere in lumenul tubilor seminiferi si prin acestia junge in ductul mezonefric initiind diferentierea masculina.

• Celulele Sertoli secreta: un hormon glicoproteic(AMH) care determina regresia rapida a ductului paramezonefric Muller din care, la barbat raman apendicele testicular si uretra prostatica , si inhibina(inhiba secretiaa FSH)

• la jontiunea cu vezicca urinara uctul wolff formeaza:

• veziculele seminale

• prostata

• glandele bulbouretrale

• trigonul vezical

• uretra prostatica supramontanala

• dezvoltarea ovarului

• in absenta cromosumului y cordoanele sexuale primordiale s disociaza in aglomeraricelulare eregulate stuate in medulara care degenereaza

• din mezoteliu8l crestei genitale se formeaza cordoane sexuale ecundare corticale care inglobeaza celulele germinative primordiale si ormeaza formeaza folicului primordial

• celulele germinative primordiale devin oogonii

• celulele epiteliale inconjoara oogoniile si devin celule foliculare

• dezvoltsrea sistemului ductal

• initial atit embrionul de sex feminin cit si cel masculin au 2 perechi de ducte genitale: mezonefric si paramezonefric

• ductul paramezonefric se formeaza ca o invaginare a epiteliului ceolomic de pe fata anterolaterala a crestei genitale

• cranial ductul se deschide in cavitatea celomica sub forma unei dilatatii franjurate

• caudal, incruciseaza ventral ductul mezonefric si, pe linia mediana, se alatura ductului paramezonefric de partea opusa

• initial cele 2 ducte merg “in teava de pusca” fiind separate printr-un sept.

• Ductele genitale la barbat

• pe măsură ce mezonefrosul regresează unii tubi excretori – tubul epigenital – stabilesc ontact cu cordoanele rete estis şi frmeaya ductele eferente

• sub intrarea ductelor eferente ductul mezonefric se alungeşte şi devine sinuos forând epididimul

• acesta se continuă cu ductul deferent şi ductul ejaculator

• ductul paramezonefric degenerează cu excepţia unei porţiuni la extremitatea cranială care formează apendicele testicular.

• Ductele genitale la femeie

• au originea in ductul paramezonefric

• acesta are 3 porţiuni:

• cranială, care se deschide in cavitatea celomică

• orizontală care încrucişează ductul mezonefric

• caudală verticală care fuzionează cu cel de partea opusă

• odată cu coborârea ovarului, din primele 2 părţi se dezvoltă tuba uterină

• caudal fuzionează formând canalul uterin din care se formează corpul şi colul uterului

• către luna a 5+a placa vaginală este în întregime canaliizată şi formează vaginul

• vaginul are origine dublă:

• din canalul uterin (ductele paramezonefrice -partea crfanială)

• din sinusul urogenital – partea caudală.

• Lumenul vaginului rămâne separat

Dezvoltarea organelor genitale exerne:

se dezvolta dupa acelasi model, din mezodermul si ectodermul eminentei caudale

• dezvoltarea lor se caracterizeaza prin 2 etape majore: formarea unor structuri cu orgine mezodermica(pubis, ramuri ischiopubiene), formarea unor structuri cu origine ecctodermica.

Prima etapa este etapa indiferenta.

• incepe in S3, adiacent membranei cloacale, prin formarea unor pliuri numite pliuri cloacale.

• Rostral de membrana cloacala se va dezvolta o proeminenta datorata unirii pliurilor cloacale(tubercul gential)

• caudal, concomitent cu dezv membranelor urogenitala si anala se vor dezvolta alte doua pliuri, respectiv plica uretrala(care se dezvolta cranial) si plica anala(se dezvolta caudal)

• de o parte si de alta a pliurilor cloacale se dezvolta eminentele genitale

Etapa diferentiata

La barbat

• sub influenta hormonilor androgeni, cand tubercul genital anterior se alungeste cranial si edifica penisul

• plicile uretrale posterioare sunt trase cranial de dezvoltarea penisului si formeaza peretii laterali ai santului uretral. Epiteliul santului uretral este endodermic si va forma placa uretrala.

• Placa uretrala, la sf L3 va fi inchisa superior de unirea celor doua plici uretrale formandu-se astfel uretra peniana. Partea distala a uretrei peniene se va invagina la sfarsitul L4 si va forma meatul uretral..

• eminentele genitale se dezvolta, formand eminente scrotale, Din ele se vor forma bursele scrotului

La femeie

• are loc sub influenta hormonilor estrogeni

• tuberculul genital se alungeste mai putin si formeaza clitorisul

• din plicele uretrale se dezvolta labiile mici

• din eminentele genitale se formeaza labiile mari

• din santul urogenital se formeaza vestibulul vaginal

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE CURS 7: SISTEMUL RENAL

Anatomie curs 7

Dezvoltarea sistemului urinar

Plan:

1. Dezvoltarea sistemului urinar- introducere

2. Dezvoltarea rinichiului

3. Dezvoltarea vezicii urinare

4. Anomaliile aparatului urinar

1. Dezvoltarea sistemului urinar – introducere

Sistemul urinar e format din 2 structuri antimere – rinichi. Două conducte musculo fibroase care conectează rinichii de vezica urinară.

• Rinichi

• Uretere

• Vezica urinară

• uretră

Rinichiul produce urina reglând astfel volumul şi compoziţia sângelui şi a fluidelor organismelor.

Restul sistemului urinar este spedcializat pentru transportul urinii înafara corpului sau stocarea acesteia înainte de a fi eliminată.

Sistemul urinar se dezvoltă dintr-un mezoblast intermediar situat pe părţile laterale ale embrionului, regiunea paracardiacă şi preromben cefalica până la nivelul eminenţei caudale.

Mezoblastul intermediar dezvoltă structurin nefron-like (nefridii) în care au loc procese de filtrare, reabsorbţie obligatorie, reabosorbţie facultativă.

Mezoblastul intermediar este angiogenetic, edificând componenta vasculară a nefronului şi este ţina migrării celulelor crestelor neurale.

Din mezoblastul intermedia se formează succesiv, într-o secvenţă craniocaudală:

• pronefros

• mezonefros

• metanefros.

Pe măsura ce strucuteere nefrice caudale se formează, cele craniale degenerează.

Dezvoltarea rinichiului

Pronefrosul este o structură tranzitorie care ia naştere din mezvbolastul intermediar corespunzător primelor 5-7 segmente cervicale.

Pronefrosul se dezvoltă la începutul săptămânii a 4-a din partea cranială cordonului nefrogen.

Cordonul nefrogen din regiunea cervicală se segmentează în mase celulare independente numite nefrotoame.

Din fiecare nefrotom see formează vezicule nefuncţionale (neproducătoare de urină) ( nu s-au pus în evidenţă glomeruli din nivelul său), nefridii care aar succesiv şi dispar după un timp scurt (în secvenţă craniocaudală(. Lateral, acestea se continuă cu tubulii pronefrici.

Tutublii pronefrotici respectă metameria, şi dispar la sfârşitul primei luni de viaţă embrionară, începând cu cei craniali.

Prin fuzionarea verticală a tubulilor pronefrici, se ediifică ducutl pronefric, care reprezintă originea capătului proximal al ductului mezonefric.

La începutul s5 regresia pronefrosului este completă.

La om rolul funcţional al pronefrosului este e a induce şi contribui la formarea capătului proximal al ductului mezonefric Wolf. Din care se vor forma tracturile genitale masculin şi feminin

Mezonefrosul înc3pe să se formeze din mezodermul intermediar corespunzător segmentelor toracic şi lombar superior, înaintte ca pronefrosul să degenereze complte (sfârşit s4 şi s5).

Migrarea gonocitelor primordiale din aria extraembrionară de-a lungul mezoului intestinului primitiv, determină apariţia în mezdoremul intermedia, a două creste (cordoane):

• una medială, în raport cu rădăcina mezenterului dorsal – creasta genitală (gonadală)

• una laterală – creasta nefrogenică.

Mezonefrosul apare ca o serie de proeminenţe alungite ale dcrestei nefrogenice.

Pe măsură ce se formează segmentele caudale, cele caraniale dispar, astfel încât rămân în regiunea lombară superioară 220 de unităţi mezonefrice funcţionale.

În mezonefros se diferenţiază veziucle mezonefrice, considerate nefroni rudimentari, ele având funcţie excretorie (unităţi excretorii mezonefridce) între S6 şi S10, după care regresează.

Veziculele se alunges transversal, devin tutubul mezonefrici, capătul lor lateral contribuind la edificarea caudală a ductului mezonefric Wolf, situat în partea laterală a crestei nefrogenice.

Capătul medial se expansionează şi formează capsula Bowman primitivă.

În concavitatea acesteia, din mezenchimul local angiogenetic se formează ghemuri capilare (glomeruli) spre care se îndreaptă ramuri din aorta dorsală.

Ductul mezonefric, se dezvoltă caudal, drenează veziculele mezonefrice şi se deschide în peretele ventrolateral al cloacăi (viitorul perete dorsal al vezicii urinare).

În apropierea acesteia, din ductul mezonefric, la începutul S5, sub acţiunea inductoare al diverticulului alantoidian, se formează un diverticul, mugurele ureteral.

Către sfârşitul sătpămânii a 8-a, o mare parte din mezonefrso este degenerată şidispărută.

Funcţia excretorie fetală e preluată de metanefrso.

Din componentele care rămân (ductul mezonefric şi tubulii mezonefrici) se formează diferite structuri ale tractului genital masculin )sistemul de drenaj)
metanefrosul este la originea rinichiuilui definitiv, responsabil de producerea urinii, atât la făt cât şi la adult.

Metanefrosul se formează la începutul s5 (somitele 29-35), care constituie blastemul metanefrogen, din două componente:

-segmentul mezodermului intermediar corespunzător eminenţei caudale numit mezoderm metanefric

- Mugurele ureteral

Mugurele ureteral se dezvoltă dorsolateral, extremitatea sa cranială se evazează formând o ampulă şi pătrunde în blastemul metanefrogen aproximativ în Z32.

Ambele structuri au efect inductor reciproc (interacţiune epitelio-mezenchimală(

Blastemul metanefrogen induce ramificări dihotomice succesive ale mugurelui ureteral, şi induce formarea nefronilor.

Lipsa de formare a mugurelui ureteral (componenta epitelială) sau a interacţiunii inductoare între acesta şi blastemul metanefrogen sunt cauze al agenezie renale.

Divizarea mugurelui ureteral, parţială sau complteă, sau formarea a doi muguri ureterali, dulc la dupllicaţii ale sistemului renal:

• rinichi dublu

condensarea blastemului metanefrogen în jurul primelor generaţii de ramificaţii tubulare conferă rinichiului în formare un aspect lobulat care se menţine la făt, şi uneori, şi după naştere.

Din partea proximală a mugurelui ureteral se formează ureterul, pelviusl renal (din primele două genraţii de tubuli), calicele mari (din următoarele 4 genraţii), calicele mici (din următoarele 4 generaţii) şi ductele colectoare (din următoarele 11 generaţii).

Capătul fiecărui duct colector induce fomrmarea în mezodermul metanefrogen a veziculelor metanefrice (unităţi excretorii metanefrice)

Veziculele metanefrice pe tiparul veziculelor mezonefrice se alunges şi devin tubuli metanfrici, la al căror capăt proximal se formează capsula Bowman. (din ei se vor dezvolta tubii nefronilor)

Capsula lui bowman împreună cu glomerului formează corpusculul renal malpighi.

Din restul tubului se diferenţiază tubul contort proximal, ansa lui Henle şi tubul contort distal.

Corpusculul renal malpighi şi tubul contor distal constituie nefronul.

În S10 tubii contorţi distali se cuplează cu tubuii colectori şi rinichiul îşi începe funcţia.

Mult timp s-a crezut că lipsa cuplării între componenţa metanefrică (unităţile excretorii) şi mugurele ureterla (sistemul colector) este la originea bolii polichistice congenitale. S-ar părea, încă, că formarea chisturilor se datorează dilataţiei unor părţi ale nefronului.

La sfârşitul s15 rinichiul are forma şi structura definitivă echivalentă cu cea de la adult.

După s15 apare o mişcare de ascensiune renală în care rinichiul urcă şi îşi câştigă poziţia lombară definitivă. Suprafaţa renală devine din ce în ce mai netedă. Şanţurile care moarchează lobulaţia fetală dispar după naştere. La adult rinichiul apare neted, nelobulat, uneori marginea laterală a rinichiului mai poate păstra crenelul ca marcheri ai lobulaţiei fetale.

Metanefrosurile se dezvoltă anterior sacrumului, înaintea edificării pelivsului primitiv. Odată cu foarmarea acestuia şi creşterea abdomenului fătului, începând cu s6, metanoferosurile suferă o ascensionare relativă şi o rotaţie medială, astfel încît în s9 primoridile renale ajung în poziţia de la adult, cu hilul privin anteriomedial.

Lipsa ascensionării metanefrosului caracterizează ectopia renală. Cea mai des întîlnită e ectopia pelvină. Fuzionarea caudală a metanefrosurilor conduce la „rinichiul în potcoavă” a cărui „ascensionare” este împiedicată de artera mezenterică inferioră.

Metanefrosul este vascularizat de ramuri sacrate ale aortei dorsale.

Odată cu ascensionarea rinichiului din poziţia pelvină în cea lombară, el primeşte ramuri de la niveluri tot mai înalte ale aortei, până la cea definitivă, artera renală L2.

Arterele renale supranumerare (de obicei, aflate sub artera renală) sunt vestigii ale diferitelor surse vasculare ale metanefrosul.

Vezica urinară se dezvoltă din cloacă (dilataţie a segmentului caudal al intestinului posterior).

Cloaca este divizată de septul urorectal într-o parte dorsală, rectul primitiv şi o parte ve3ntrală, sinusul urogenital primitiv. Aceste este prezintă 3 segmentă:

• dilataţie cranială, canalul vezico-uretral

• partea mijlocie îngustată, uretrală

• dilataţie caudală, sinusul urogenital definitiv.

De partea cranială a canalului vezico uretral se desprinde diverticulul endodermic (alantoida), prelungire în fund de sac, ce pătrunde în cordonul ombilical.

Prin degenrarea şi fibrozarea alantoidei se formează uracul, care se întinde de la vezica urinară la ombilic (la adult, ligamentul ombilical median).

Persistenţa lumenului uracului poate fi la originea chisturuilor sau a fistule de uracă.

Din canalul vezico-uretral see formează vezica urinară şi o parte din uretră.

Din porţiunea uretrală se formează, la bărbat uretra membranoasă şi uretra prostatică, iar la femeie uretra membranoasă.

Din sinusul urogenital definitiv se formează, la bărbat, uretra peniană, iar la femeie, vestibulul vaginal.

Pe mesură ce vezica urinară îşi măreşte volumul, părţile distale ale ductelor mezonfrice sunt incorporate în peretele său dorsal şi formează trigonul vezical (epiteliul care acoperă trigonul este, însă, de origine endodermică).

De asemenea, ureterele se deschid separat, oblic, în vezică, iar ductele mezonefrice „alunecă” spre canalul vezcio-uretral şi se deschid în partea acetuia din care se va edifica uretra prostatică, segmentul lor distal formând ductele ejaculatoare.

Epiteliul uretrei are origini diferite:

• la femeie din endodermul sinusului urogenital, ca peretele posterior al vezicii urinare

• la bărbat, doar uretra peniană derivă din sinusul urogenital, partea glnadulară se dezvoltă independent din placa glandulară, de la nivelul vârfului glandului.

Urina fetală este hipotonică, faţă de plasma fetală, acidă (ph=6) şi conţine foarte puţine proteine şi glucoză, dar mai multă uree şi creatinină.

E eleminată din s10 şi contribuie la menţinerea constantă a volumului amniotic.

Urina este eliminată din vezica urinară fetală în cavitatea amniotică în jurul s9, când se formează orificiul uretral.

Fătul contribuie astfel la producerea de lichid amniotic prin secreţia de urină şi de asemenea, îndepărtează lichitul amniotic prin înghiţire (1/2 l pe zi).

Un volum mic de lichid amniotic (oligohidramnios) poate indica agenezia renală sau obstrucţia uretrală.

Volume mari pot indica anencefalia, atrezia esofagului.

Agenezia renală: 1/500, unilaterală fătul supravieţuieşte, dublă moare.

Rinichiul hipoplazic e un rinichi de dimensiuni reduse, ca urmare a incompletei segmentări a mugurelui ureteral.

Hidronefroza congenitală care înseamnă mărirea de volum a tubilor urinari. Se datorează dee obicei unui obstacol la nivelul ureterului.

Rinichiul ectopic, defect de migrare şi de ascensionare.

Rinichiul în potcoavă, unirea prin polul inferior.

Ureterul dublu sau bifid

Extrofia vezicii urinare, exteriorizarea vezicii urinare la nivelul peretelui abdominal anterior.

Agenezia vezicală, lipsa vezicii urinare, de obicei fătul nu trăieşte.

Hipoplazia vezicală e extrem de rară, e un simptom în cadrul unor sindroame. Fătul moare.

Vezica urinară dublă.

Diverticulii vezicali.

Stricturile congenitale ale uretrei.

Fistulele de uracă.

Organizarea funcţională a rinichiului

Plan:

1. Generalităţi

2. Morfologie exterioară

3. Raporturi

4. Structură macroscopică

5. Structură microscopică

6. Funcţii

Situaţie:

• Retroperitoneal

• Loja renală

• De o parte şi de alta a coloanei vertebrale

• În dreptul vertebrelor T11-L3. (rinichiul drept cu un corp vertebral mai jos din cauza ficatului)

Direcţie:

• Axul lung dirijat inferolateral

• Polii superior: 6-7 cm

• Polii inferior: 10-11 cm

• Axul transversal dirijat posterolateral: 40-50^o

Mijloace de fixare:

• Peiculul renal (pelvis, artera renală, vena renală)

• Vasele renale

• Peritoneul parietal posterior

• Fascia renală

• Loja renală cu structurile adiacente

• Capsula adipoasă (perirenală) lui ZukerKander

• Grăsimea pararenală

• Viscerele din vecinătate.

Număr:

• Doi

• Supranumerar

• Unic

Dimensiuni:

• Lungime: 12 cm

• Lăţime: 6-7 cm

• Grosime: 3 cm

Greutate:

• 140-150 g la bărbat

• 125-130 g la femeie

Culaore:

• Roşie brună la un rinichi funcţională

Consitenţa:

• Fermă, elastică

Morfologie externă:

• Faţa anterioară

• Faţa posterioară

• Marginea laterală

• Marginea medială (la unirea 1/3 sup cu 2/3 inf e hilul renal)

• Polul superior („coafat” de glanda suprarenală)

• Polul inferior

Faţa anterioară:

Rinichiul drept:

• Glanda suprarenală dreaptă

• Faţa inferiorară a lobului drept a ficatului

• Flecura colică dreapta

• D2

• VCI

Rinichiul stâng:

• Suprarenala stângă

• Coada pancreasului

• Splina

• Flexura colică stângă

• Ansele jejunale

Faţa post:

Deasupra Coastei 12:

• Diafragma

• Hiatusul diafragmatic

• Recesul costodiafragmatic

Sub coasta 12:

• Pătratul lombelor

• Grăsimea pararenală

• Al 12-lea nerv intercostal

• N. Iliohipogastric

• N. Ilioinghinal

Marginea laterală:

• Diafragma

• Coasta 12

• Muşchiul transvers al abdomenului

Rinichiul drept:

• Ficat (faţa viscerală)

Rinichiul stâng:

• Splina

• Colonul descendent

Marginea medială:

Hilul renal:

• Suprahilar: glanda suprarenală

• Hilară: hilul renal

• Infrahilară: zona de joncţiune pielo ureterală

• Rinichiul drept: VCI

• Rinichiul st: Aorta

Polul superior:

• Glanda suprarenală

Polul inferior:

• Corespunde planului dus prin L3

• Muşchiul pătrat lombar

• Muşchiul psoas amre

Rinichiul drept: 3,5-4 cm deasupra crestei iliace

Rinichiul stâng: 5 cm deasupra crestei iliace

Macroscopic:

• Capsul fibroasă. (calice mici= deschiderea vârfului pirmaidelor lui Malpighi, se unesc în calice mari şi se deschid în )

• Sinusul renal = pelvisul renal = bazinetul

Pe secţiune frontală, rinichiul prezintă o capsulă care timite la interior prelungiri. La interior capsulei parenchimul se dispune într-o zonă periferică corticală, şi o zonă centrală medulară.

Medulara conţine 10-12 structuri triangulare cu baza situată spre corticală şi vârful spre sinusul renal, numite piramidele renale ale lui Malpighi.

Unitatea structurală şi funcţională a rinichiului o constituie nefronul.

Structura funcţională a rinichiului:

• Sistemul tubular

  • Capsula glmerulară

  • Tubul renal

  • Ductele colectroare

  • Arborele pielocaliceal

• Sistemul vascular

  • Sistemul arterial

  • Sistemul venos

  • Sistemul limfatic

• Zone de cuplare tubulo- vasculară

  • Corpuscul renal malpighi

  • Aparatul juxtaglomerular

  • Complex tubulocapilar

Sisteul tubular : capsula glomerulara si tubul renal

origine: provin din tesutul metanefrogen

situatie: coretexu, renal

functie: secretorie

Ductele colectoare:

origine:provin din ramificarea mugurelui utretral(derivat al ductului mezonefric Wolf)

situatie: aproape in intregime in medulara

functie: canale excretoare

Capsula Bowman

• reprezinta extremitatea expandata a tublui renal, mulata intim pe ansele capilarelor glomerulare

• prezinta 2 foite: externa(partietal ,cu epiteliu capsular perfieric impermeabil) si interna(viscerala cu eppiteliu specializat - podocite)

• cavitatea capsulara(spatiul Bowman – se continua cu lumenul tubului renal

Tubul renal

• incepe la polul urinar al capsulei glomerulare

• reprezinta locul in care se desfasoara prelucrarea calitativa si cantitativa a urinii primare

• este alcatuit din tubul contort proximal, tubul drept prox, ansa luio Henle, tubul drept distal si tubul contort distal.

• tubul contort proximal si drept proximal prezinta epiteliu cubic simplu cu marginea in perie in care au loc procese intense de rezorbtie(apa 80-85%, glucoza , Na)

• ansa Henle prezinta un brat descendet(subtire in care au loc procese de concentrare) si unul ascendent(mai gros)

• tubul drept distal si tubul contort distal cu prcese de rezorbtie

• ductele colectorare au epiteliu simplu prasmatic si sunt 3 tipuri in functie de diametru, strucutra si localizare:

pieesle intermediare 30microni si localizare: incep in corticala si trec in medulara

tubii colectori drepti 60microni , formeaza cea mai mare parte a medularei

ductele papilare Bellini 80-100microni, portiunea papilara a primamidelor renale

Topografia sistemului tubular

• in portiunea convulata a corticalei sunt situate:

  • capsulele glomerulae

  • tubii contorti proximali si distali

• in radiatiile medulare sunt situate

  • piesele intermediare

  • portiuni ale tubilor drepti prox si distali

• in medulara sunt situate:

  • tubii drepti proximali si distalie

  • ansele Hnele

  • ductele colectoare

Sistemul vascular:

sistemul arteriale:

arterele renale-> artere segmentare(sup, as,ai,inf,post) → arterele interlobare → artere arcuate (→ arteriole drepte adevarate) → artere interlobulare(-> arteriole drepte adevarate) → arteriole aferente(-> arteriole drepte adevarate) → glomerulul renal(superficiali, profunzi) → arteriole eferente + arteriole drepte adevarate sau false → plex capilar peritubular(situate in corticala sau in medulara)

sistemul venos:

vene descendente(venule stelate Verhayen situate la suprafata rinichiului si in capsula adipoasa) → vene interlobulare → vene arcuate → (vene drepte – vene ascendente se varsa tot in vene interlobare ) vene interlobare → venele renale(stanga si drepta)

Venele capsulei adipoase

• realizeaza anastomoze cu vene din alte teritorii:

  • colon

  • pertele abdominal

  • ssuprarenale

  • ureterale

  • testiculare/ovariene

Sistemul limfatic

- este situat perivascular

Plexuri limfatice:

• profund, in sinusul renal

• subcapsular

• in capsula adipoasa

Zone de cuplare tubulor-vasculara

> Corpusculul renal:

glomerulul renal + capsula Bowman – membrana filtranta glomerulara unde au loc procese de ultrafiltrare

localizare: exclusiv in corticala → -superficiali

-juxtamedulari

-in coloanele Bertin

> Aparatul juxtaglomerular

• este format din :

  • celule netede modificate ale tunicii medii al arteriolei aferente

  • celule modificate ale tubului contort distal(macula densa)

  • celule mezangiale(secreta renina)

(au loc procese de resorb'ie si secretie selectiva)

> Complexul tubulocapilar

localizare: in functie de segmentul tubular in jurul caruia se formeaza fie in corticala , fie in medulara