joi, 15 aprilie 2010

Anatomie/Embriologie curs 4: Dezvoltarea Sistemului Digestiv (Partea I)

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE

CURS 4

DEZVOLTAREA SISTEMULUI DIGESTIV


  1. Introducere

  2. Portiunea inferioara a intestinului anterior

  3. Intestinul mijlociu

  4. Intestinul posterior

  5. Aplicatii clinice


1.Introducere

Formarea tubului digestiv se datorează unei duble plicaturi în sens transversal şi sens longitudinal al embrionului. Prima pliere se întîmplă în sens longitudinal. Cea de-a doua plicatură are loc în sens transversal, se datorează dezvoltării rapide a somitelor, şi poartă numele de plicatură laterală.

Intestinul primitiv e o structură tubulară, se menţine la intestinul adult. Inflexiunea sa longitudinală determină incorporarea unui segment din pediculul vitelin. Ulterior comunicarea din intestinul mijlociu şi vezicula vitelină este largă, pentru ca ulterior această se restrânge şi rămâne ca canal vitelin.

  1. Plicatura cefalo-caudală

Se formează ca urmare accentuării plicaturii un pliu în regiunea cefalic: cefalic, şi un pliu în regiunea caudală numit pliu caudal.

În regiunea cefalică cavitatea corpului embrionar este obturată de membrana orofaringiană, şi la acest nivel se va forma intestinul anterior.

În regiunea caudală cavitatea se alungeşte progresiv şi suferă o serie de procese de rotaţie, în acest moment şi caudal cavitatea este obturată prin membrana cloacală, în regiunea caudală formându-se intestinul posterior.

Structura dintre intestin anterior şi posterior poartă numele de intestin mijlociul. Este zona prin care se realizează comunicarea cu vezicula vitelină. La extremitatea sa cranială, intestinul anterior este obturat prin membrana orofaringiană sau membrana faringiană propriu-zisă care la sfârşitul S4 se dilacerează şi realizează comunicarea cavităţii amniotice cu intestinul primitiv.

Intestinul posterior este şi el obturat prin membrana cloacală. Cele două extremităţi sunt obturate.

  1. Plicatura laterală

Se datorează dezvoltării somitelor care transformă discul embrionar dintr-o structură plată într-o structură voluminoasă.

Prin formarea pliului caudal alantoida se incorporează în corpul embrionului şi formează cavitatea cloacală sau cloaca propriu-zisă, care comunică cu alantoida prin pedicolul embrionar. Spre sfârşitul s4 vezicula ombilicală fuzionează cu pedicolul embrionar şi formează cordonul ombilical, care realizează conexiunea fătului cu placenta.

Secundar celor două plicaturări se va forma tubul intra-embrionar.

Stomodeum – membrana orofaringiană

Proctodeum – membrana cloacală

La începutl S5 distingem intestinului primitiv 3 zone:

Anterioară din care se formează intestinul anterior. Intestin care recunoaşte 2 regiuni, 1 superioară sau faringiană din care se va dezvolta faringele primitiv şi o regiune inferioară din care se vor dezvolta esofagul, stomacul, porţiunea superioară a duodenului, mugurele hepatic, căile biliare şi pancreasul.

Mijlocie din care se dezvoltă intestinul intermediar.

Posterioară din care se dezvoltă intestinul posterior.

Terminologia actuală este anglo-saxonă, de aceea nu se va găsi nicăieri termenii de intestin anterior şi posterior. În general aceşti termeni poartă numele de foregut, intestinul mijlociu este midgut, intestinul posterior este denumit hindgut. Termenii au fost stabiliţi de cei mai de vază embriologi.


Odată cu alungirea intestinului şi flectarea embrionului apar la nivelul endodermului o serie de muguri endodermici din care se vor forma viitoarele organe digestive.Pentru intestinul anterior, în regiunea cervicală, apare mugurele faringian, mugurele glandei tiroide, mugurele timic, mugurele pulmonar, iar în porţiunea inferioară apare mugurele esofagian, gastric, duodenal, hepatic şi pancreatic.

Odată cu inflexiunea embrionului, alantoida balează ventral şi este incorporată în embrion


2.Portiunea inferioara a intestinului gros


La nivelul portiunii inferioare a intestinului anterior, apare corespunzator diverticulului pulmonar, diverticulul esofagian si in ordine cronologic mugurele gastric, dudenal si hepatic

Intre Z33-49 intestinul anterior se alunngeste cranio-caudal si afecteaza mugurele esofagian si gastric. Totodata din structuri mediane afcesti muguri se deplaseaza median de coloana vertebrala a.i.esofagul devine initial din aplicat pe coloana vertebrala, in baleat la stanga, iar stomacul se proiecteaza la dreapta. Ulterior stomcul va suferi o serie de rotatii succesive de 90º pentru a ajunge in pozitie definitiva.


Formarea esofagului

La extremitatea caudala a ultimei pungi faringiene, la nivelul mugurelului pulmonar, intestinul primitiv(portiunea anterioara respectiv) se aplatizeaza brusc si devine mai mica, ceea ce face ca intr-un prim stadiu esofagul sa fie extrem de scurt. Alungirea lui se face progresiv, concomitent cu dezvoltarea tractului traheobronsic si cu coborarea cordului. Pe parcursul acestei alungiri esofagiene stomacul ramane o proeminenta fusiforma iar ficatul, mugurele hepatic, se plaseaza ventral iar mugurele pancreatic se plaseaza dorsal de intestinul anterior.

Epiteliul esofagului intr-o prima etapa(cand este scurt) este epiteliu pluristratificat pentru ca la sfarsitul perioadei embrionare, vacuolele epiteliale sa se oblitereze treptat, sa conflueze, asigurand astfel repermeabilitatea esofagiana. Epiteliul pluristratificat in L5-6 va fi inlocuit de unul pavimentos, pluristratificat, necheratinizat, ciliat care isi va pastra morfologia si in viata de adult.

Stratul muscular esofagian se dezvolta in ultimele luni de viata embrionara, lamina musculara si musculatura circulara a esofagului, fiind derivate splanhnopleurale.

Stratul muscular longitudinal este un derivat mezodermic al ultimului arc faringian iar aceasta origine comuna din arcul faringian explica inervatia esofagului de catre nervul vag(NC X).

Formarea stomacului

Mugurele gastric apare precoce in dezvoltarea embrionara sub forma unei ingrosari egale dar fusiforme a tubului intestinal in regiunea sa anterioara.

Stomacul este conectat de peretele dorsal al embrionului printr-un pliu de reflexie peritoneal format dintr-un bistrat seros ce poarta numele de mezogastru dorsal. In partea sa ventrala este conectat de mezogastrul ventral prin septul transvers. Mugurele hepatic care se dezvolta pe fata anterioara a intestinului anterior va proemina in septul transvers astfel incat mezogastrul ventral va deveni ligament hepatogastric sau micul oment.

Cavitate peritoneala este de fapt cavitatea celomica din intestinul mijlociu. Aceasta cavitate celomica are o directie de crestere craniala de o parte si de alta a mugurelui hepatic si va forma o foita de acoperire viscerala a viitorului ficat. Ventral de mugurele hepatic exista un pliu de reflexie peritoneal ce poarta numele de ligament falciform.

Incepand cu S6, stomacul sufera un proces de deplasare spre stanga sub un unghi de 90º si aceasta este prima rotatie gastrica. Ca urmare, aceasta rotatie se datoreaza cresterii(augumentarii) peretului stang gastric si aparitei unei cavitati aerice care poarta numele de fundus. Punctul in care stomacul se ataseaza de peretele posterior al corpului embrionului se cheama mezogastru dorsal(sau omentul mare). Ulterior(S7-9) in radacina omentului mare se vor dezvolta mugurii pancreatici si splenici.

Fuziunea duodenului(o portiune din el) cu pancreasul , cu peretele posterior al embrionului face ca aceste 2 organe sa devina secundar retroperitoneale (Z49) ce explica topografia diferita a acestor organe in cavitata abdominala.

Alungirea intestinului anterior se definitiveaza prin edificarea diafragmului si fixarea esofagului in hiatusul diafragmatic prin ligamentul lui Rougie si prin formarea pediculului vascular pancreatic. Acest lucu se termina in momentul completaraii primei rotatii ce determina baleerea marii curuburi gastrice spre dreapta, orizontal, in timp ce pediculul pancreatic baleaza spre posterior si stanga.

Formarea duodenului

Mugurele duodenal se edifica la locul de tranzitie intre intestinul anterior si mijlociu ce poarta numele de radacina ansei duodenala. Ansa se ... orizontal datorita expansiunii gastrice spre stanga si ulterior se fixeaza de mugurele hepatobiliar si mugurele hapetic.

Partea inferioara a duodenului se edifica concomitent cu formarea arterei mezenterice superioare care ii va asigura si vascularizatia segmentelor duodenal 2-4.

Ansa duodenala se aplica pe portiunea dreapta a peretelui abdominal posterior iar foitele sale peritoneale fuzioneaza cu peritoneul parietal astfel dudodenul devine un organ retroperitoneal in segmentele 3-4. Primele 2 segemnete dudodenale deriva din intestinul anterior si atunci vor ramane segmente intraperitoneala , 3-4 deriva din intestinul mijlociu → segmente retroperitoneale.

Formarea vezicii biliare si a ficatului

Mugurele hepatic apare in Z28 sub forma unei proeminenete epiteliale endodermice care initial are o forma de placa dupa care se augumenteaza progresiv si formeaza mugurele hepatic propriu-zis. Aceasta proeminenta se dezvolta in septul transvers iar intr-o prima etapa dezvoltarea celulelor hepatice se realiezeaza sub interactiunile dintre mezoderm si endoderm. Aceasta proliferare celulara formeaza cordonane celulare hepatice care vor proemina si penetra in mezenchimul hepatic.

In Z32 celulele hepatice embrionare formeaza pars hepatica care va invada patul vascular din septul transvers din cele 2 vene viteline. La nivelul extremitatii caudale se dezvolta pars cistica care penetreaza si ea septul transvers si din care se va dezvolta diverticulul biliar. Din punct de vedere histologic modelul hepatic asociaza parenchimul hepatic si sinusoidele care se dezvolta din lamele hepatice formate initial din 5-7 celulele, dispozitie care persista si dupa nastere.

Conexiunea intre ficat si tubul digestiv se resoarbe progresiv si se formeaza canalul biliar din care se vor dezvolta vezicula biliara si canalul cistic.

Celulele endodermice vor forma parenchimul hepatic si canaliculii biliari. Mezodermul septului transvers se va diferentia in celulele conjunctive si celulele lui Kupffer. Mezodermul de la nivelul suprafetei hepatice se va diferentia in peritoneu visceral cu exceptia unei zone mici situate cranial care va ramane in contact cu derivatele septului transvers, respectiv cu portiunea centrala a diafragmului si care la ficatul adult poarta denumirea de aria nuda.

In S10 ficatul reprezinta aproximativ 10% din greutatea embrionului, procent datorat pe de o parte sinusoidelor hepatice, pe de alta parte activatii hematopoietice care este augumentata in primele sapte luni de viata intrauterina. In ultimele 2 luni de viata functia hematopoietica se termina astfel incat la nastere ficatul reprezinta 5% din greutate.

Secretia biliara incepe in S12, iar comunicarea intre calea biliara si duoden explica culoarea verde a continutului intestinal, ce se poate vedea odata cu primul scaun al nou -născutului (meconium). Ulterior duodenul se roteaza la dreapta ceea ce impinge caile biliare posterior de portiunea duodenului.


Formarea pancreasului


Se formeaza din 2 muguri pancreatici ce apar la nivelul endodermului duodenal. Mugurele dorsal se formeaza in mezogastrul dorsal iar mugurele ventral se formeaza in mezogastrul ventral in proximitatea canalului biliar. Odata cu alunecarea spre dreapta a duodenului, mugurele ventral ajunge paralel cu canalul biliar si posterior de mugurele dorsal. Doua saptamani mai tarziu, cei doi muguri vor fuziona, iar din mugurele dorsal se va forma la adult capul, corpul si coada pancreasului, in timp ce mugurele ventral va diminua progresiv si va ramane doar sub forma procesului uncinat pancreatic.

Canalul lui Wirsung se formeaza ca urmare a fuziunii celor doi muguri pancreatici. In L3 de viata interuterina se dezvolta insulele lui Langerhans care vor ocupa intreg parenchimul pancreatic. Secretia de insulina incepe din L5. Odata cu terminarea miscarilor de rotatie a duodenului pancreasul se fixeaza in concavitatea duodenala.

Anatomie/Embriologie Curs 3: Cavitatile Seroase ale Trunchiului

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE

CURS 3

CAVITATILE SEROASE ALE TRUNCHIULUI

Generalităţi:

  • Organele interne sunt adăpostite, cea mai mare parte, în cavităţile seraose ale trunchiului

  • Cavităţile seraose ale trunchiului sunt:

    • Cavitatea pericardică

    • Cavitatea pleural

    • Cavitatea peritoneală

    • Caviatea vaginală a testiculului derivată din cavitatea peritoneală

  • Aceste cavităţi seroase se dezvoltă din celomul intraembrionar

Organele interne sunt în general adăpostite în cavităţile seroase ale corpului


Formarea cavităţilor seraose:

Dezvoltarea celomluiui intraembrionar şi a cavităţilor seroase ce derivă din el este legată de evoluţia mezodermului.

În s3 de viaţă intrauterină, din linia primitivă se diferenţiază mezodermul itnraembrionar, care este cea dea treia foiţă a discului embrionar, dispus între ectoderm şi endoderm. Oddată cu formarea sa el se organizează, alcătuind mezodermul paraaxial


Mezodermul lateral, se va continua în sens cranial cu mezodermul nesegmentat cephalic, iar la nivelul marginilor discului embrionar se continuă cu mezoblastul extraembrionar. Odată cu formarea somitelor acest mezoderm lateralt suferă un proces de clivare în sens cranio-caudal şi va forma 2 lame: somato şi splanhnopleura.

Mezodermul cefalic fuzionează cu cel controlateral şi la acest nivel se va diferenţia mezodermul cardiogen. În stadiul presomitic al dezvoltării, confluenţa veziculelor mezoteliale (vezicule celomice precefalice mezenchimale) va forma cavitatea pericardică primitivă numită primordium pericardi.

Somatopleura se va dispune sub ectoderm, splanhnopleura sau lama viscerală va rămâne ataşată de endoderm. Între cele 2 lamine se formează cavitatea celomică primitivă care comunică cranial cu cavitatea pericardică primitivă.

Cavitatea pericardică prmitivă se dezvoltă cranial de membrana orofaringiană, urmează flexiunea cranio-caudală a embrionului, dispunându-se cu concavitatea ventral. Tubul cardiac primitiv, înconjurată de cavitatea pericardică primitivă, basculează, se va situa caudal de stomodeum, adică caudal de cavitatea superiorară a faringelui şi va forma umflătura cardiacă sau proeminenţa cordis.

Dorsolateral cavitatea cardiacă primitivă comunică cu canalele pleuroperitoneale dezvoltate de o parte şi de alta a tubului intestinal primitiv. Cavitatea pericardo-pleuro-peritoneală se va septa treptat prin formarea diafragmei şi a membranelor pleuro-pericardice, astfel cranial se vor forma cavităţile pleurală şi pericardică, iar caudal cavitatea peritoneală.

Formarea diafragmei

Diafragma se edifică secundar unui proces la care participă septul transvers, membranele pleuro-peritoneale, mezodermul dorsal primitiv, numit şi mezoesofag şi parţia somato-pleura peretului dorso-lateral al truchiului.




Anatomie/Embriologie Curs 2 : Embriogeneza cardiaca

ANATOMIE/EMBRIOLOGIE

CURS 2

Embriogeneza cardiacă

Obiectivele prezentării:

  • Prezentarea etapelor morfogenezei cardiace, de la stadiul angiogenic la edificarea cordului tetracameral de tip fetal

  • Prezentarea corelaţiei morfofuncţionale şi fiziopatologice între dezvoltarea embriofetală normală şi anomaliile cardiace congenitale


Consideraţii generale:

  • Inima este primul organ care apare, dar funcţionează, în timpul vieţii embrio-fetale

  • Filogenetic, anatomia cordului îşi păstrează

  • Dezvoltaera cordului urmează acelaşi pattern în toată seria vertebratelor


  1. Formarea ariei cardiogene

  2. Formarea şi localizarea tubului central

  3. Formarea ansei cardiace

  4. Septarea cordului

  5. Atriile şi septarea atrială

  6. Canalul atrioventricular şi septaea atrioventriculară

  7. Formariea atriilor definitive

  8. Septarea ventriculului primitv

  9. Dezvoltarea venelor pulmonare

  10. Venelor pulmonare

  11. Edificarea valvelor cardiace

  12. Formarea endocardului

  13. Formarea epicardului

  14. Formarea miocardului

  15. Inervaţia cordului fetal

  16. Malformaţii cardiace


  1. Formarea ariei cardiogene

Începe în stadiul de 7 somite în S4, când anterior de placa neurală şi lama precordală, la nivelul extremităţii cefalice se formează din mezenchim primele celule cu proprietăţi angioformatoare care se aglomerează edificând aria cardiogenă.

Celulele cardiogenice au 2 origini:

  • majoritar provin din epiblast, care se dezvoltă sub acţiunea unei gene MZOD care stimulează transformarea celulelor epiblastice în celule cardiogenice. Aceste celule apar iniţial la extremitatea cranială a nodulului Hensen, după care odată cu alungirea în sens craniocaudal a liniei primitive se dispun într-o zonă ventrală şi o zonă dorsală, formând cele 2 câmpuri cardiogenice

  • Marginile craniale ale celor 2 câmpuri cardiogenice vor forma mugurii miocardici din care se edifică viitoarea curbură externă. Marginile laterale rămân ataşate de intestinul ventral, formând un miocard primitiv în forma literei W ce se deschide în intestin.

  • Aria cardiogenică se îngustează şi se alungeste, se flectează pe dreapta; printr-un proces de convergenţă cele două extremităţi se apropie median şi treptat, fuzionează în direcţie cranio-caudală

  • Se formează astfel tubul primitiv cardiac unic, stratul său endotelial devenind endocardul cordului definitiv

  1. Formarea pericard

  • Tubul caardiac primitv este suspendat de pericard prin mezocardul dorsal

  • Formarea şi accentuarea flexiunii cranio-caudale a corpului embrionar determină bascularea cu 180 grade în jurul unui ax transversal a primordiului pericardului

  • Din tubul cardiac primitv se edifică 5 zone: anterior trunchiul arterial, bulbus cordis, ventricul primitiv, atrium, sinus venosus

  1. Formarea ansei cardiace

  • Celulele mezenchimale din splanchnopleură se dispun ca o manta în jurul tubului endocardic. Din ele se vor diferenţia celule musculare ale miocardului şi celulele mezoteliale ale epicardului.

  • Mezocardul dorsal dispare, iar tubul cardiac rămânne conectat de pericard doar la extremităţi, în rest fiind liber în cavitatea pericardică.

  • Tubul cardiac are un capăt arterial, cefalic, şi altul venos, caudal

  • Între extremităţi se diferenţiază dilataţiile, separate la exterior prin şanţuri.

  • Dilataţia dinspre capătul arterial poartă numele de bulbul primitv al cordului, duă care urmează ventriculul primitv, şi atriul primitv în care se deschide sinusul venos care are două coarne, unul stâng şi altul drept.

  • Bulbul cordului se continuă cranial cu sacul aortic sau cu aortele ventrale.

  • Sinusul venos prezintă la fiecare extremitate orificii de deschidere a venelor viteline, venele ombilicale şi venei cardinale comune, ceea ce înseamnă că la sfârşitul s5 inima conţine un segment de input, un segment de output, o cameră atrială comună şi un ventricul primitiv comun.

  • Din bulbus cordis se dezvoltă cordul primitiv. Spre deosebire de celelalte dilataţii, bulbul are un ritm de creştere mai lent. El nu rămâne rectiliniu, ci treptat îşi modifică forma în funcţie de flectarea embrionului, forma literei U apoi S. Dezvoltarea bulbului cordului se realizează pe seama a 3 populaţii celulare, iniţial extraacardiace ce treptat invadează cordul: proepicardul din care se va edifica epicardul, spina vestibuli din care se va edifica o parte din septul atrial primitiv şi creasta neurală din care se va forma septum secundum Când se formează aceste straturi, cordul începe să bată.

  1. Septarea cordului

  • Schimbările de poziţie ale cavităţilor cordului se continuă şi în dezvoltarea ulterioară, până cînd se ajunge la forma definitivă. Din regiunea cervicală cordul şi pericardul coboară în mediastinul mijlociu, şi odată cu această coborâre se produce şi septarea cavităţii primitiive. Septurile se edifică Z27-28 concomitent cu creşterea în lungime del a 5mm – 16 17 mm

  • Septarea cordului se face sub acţiunea inductorie a crestelor neurale care vor controla topografia primordiilor septale şi regionalizarea ansei cardiace

  • Septarea atriului primitiv

  1. Septarea atriului primitiv

  • Odată cu flectarea laterală camera atrială comună se lărgeşte progresiv şi va fi împărţită de un sept atrial primitv într-un atriu drept şi unul stâng formarea atriilor menţine axa de simetrie stâânga dreapta a cordului şi din cauza asta cordul este orientat oblic în jos la stânga şi uşor recurbat.

  • Atriile se dezvoltă aproximativ simetric până când fluxul venos va fi remodelat spre partea dreaptă. Deasupra septului atrial primitiv numit septum atrial prim se va depune un pliu miocardic care va forma septum secundum. În partea centrală a septului prim printr-un proces de resorbţie se formează un orificiu numit foramen secundum. Septum secundum evoluează în sens descendent şi tinde să obtureze foramen secundum, marginea liberă a părţii inferioare a septum secundum va forma cu septul atrio-ventricular un foramen ovale.

  • Marginea liberă a septului prim va juca un rol de valvă care împiedică la nivel foramenului ovale trecerea sângelui din atriul stâng în cel drept şi permite doar trecerea din drept în stâng. Astfel în viaţa fetală o parte din sângele din atriul drept trece în atriul stâng şi mai departe trece în circulaţia sistemică, evitând circulaţia pulmonară. Acest lucru este foarte important, deoarece în viaţa fetală plămânul nu funcţionează. La naştere septul prim trebuie să fie închis.

  1. Canalul atrio-ventricular şi septarea atrio-ventriculară

  • La nivelul canalului atrioventricular, situat transversal, apar prin proliferearea celulelor endocardice două proeminenţe – pernuţe endocardice – tuber endocardiale atrioventriculare.

  • Aceste tuberozităţi, una ventrală şi una dorsală vor fuziona şi vor forma septum intermedium. Acest sept va împărţi canalul atrio-ventricular în două orificii atrio-ventriculare, unul drept şi unul stâng.

  1. Formarea atriilor

  • După naştere foramen ovale se va închide. Atriul drept nu va mai comunica cu atriul stâng. Presiunea în atriul stâng va creşte, va îminge septum prim spre foramen ovale, şi-l va obtura. Marginea liberă a septului secund devine limbul fosei ovale.

  • Porţiunea stângă a sinusului venos devine sinos coronar, care colectează sângele cordului.

  • Ostiul sinoatrial are o formă ovalară şi este mărginit de două valvule venoase, una dreaptă şi una stângă. Treptata aceste valvule se dezvoltă prin suprapunerea de miocite şi vor forma septum spurium. După incorporarea sinusului venos în atriul drept septum spurium devine creasta terminală (crista terminalis) a atriului drept, care la interiorul cordului marchează limita dintre porţiunea sinusală şi atriul drept propriu zis, iar la exteriorul cordului formează şanţul terminal sau sulcus terminalis.

  • Valvula stângă a ostiului sinoatrial involează şi dispare, din valvula dreaptă se vor forma valvula venei cave inferioare numită şi valvula lui eustachio şi valvula sinususului coronar al inimii (thebesius) situtaă pe peretele posterior al atriului drept.

  • Atriul drept are valvă pentru vena cavă inferioară.

  • În atriul stâng se deschide vena pulmonară care are patru afluenţi venoşi mari. Vena pulmonară primitivă prezintă patru afluenţi venoşi mari care sânt 2 drepţi pentru venele pulmonare drepte superioară şi inferioară şi 2 pe partea stângă, venele pulmonare stâng superioare şi inferioare. Peretele atriului stâng cuprins între orificiile de vărsare ale venelor pulmonare provine din peretele venei pulmonare primitive şi nu din peretele cardiac propriu-zis.

  • Concomitent la nivelul atriilor se dezvoltă câte un diverticol care va deveni auricul drept, respectiv stâng.

  1. Septarea ventriculului primitiv

  • Septarea ventriculului primitiv se realizează prin formarea septului interventricular începând cu s4 pe planşeul ventriculului primitv. Acest sept interventricular creşte în sens ascendent spre tuberculii endocardici care prin fuziune vor forma septul intermediar. În acest moment ventriculul primitiv nu este septat complet. Între marginea liber a septului muscular şi perniţele endocardiace se formează orificiul interventricular.

  • Acest orificiu se închide odată cu formarea părţii membranoase a septului interventricular, care rezultă din fuziunea septului spuriium cu septum intermediar. Din partea proximală a bulbului cordului se formează conus arteriosus sau infundibilul. Pe planul stâng al acestuia se formează vestibulul aortic. La extremitatea distală a bulbului cordului se va forma septul spiral aortico-pulmonar din care se vor edifica porţiunea proximală a aortei şi trunchiul pulmonar.

  1. Formarea ţesutului nodal

  • Ţesutul nodal este numit şi ţesut excito conductor şi el asigură automatismul cardiac.

  • Se formează prin diferenţierea celulelor cardiace. Este situat sub endocard şi începe să bată ritmic începând cu s4.

  • Nodulul sinusal: se formează pe măsura incorporării sinusului venos în atriul drept şi se va localiza la nivelul peretelui superior al atriului drept.

  • Nodulul atrio ventricular şi fascicolul his: au 2 surse embrionare, provin fie din celulele aflate la nivelul peretelui stâng al sinusului venos fie din celulele canalului atrio-ventricular. Ţesutul nodal se fixează în baza septului inter-atrial.


  1. Formarea sistemului valvular

  • După individualizarea ostiilor atrioventriculare, prin formarea septului intermediar, din mezenchim se vor diferenţia valvele tricuspidă şi mitrală sau bicuspidă, legate prin cordaje tendinoase de muşchii papilari.

  • La nivelul ostiilor arteriale prin septarea trunchiului arterial de către septul aorticopulmonar, se formează valvulele semilunare pulmonare, una anterioară şi două posterioare (medială şi laterală) şi valvulele semilunare aortice, două anterioare şi una posterioară.

  • La nivelul ostiilor arteriale, prin septarea trunchiului arterial de septul aortico-pulmonar se formează valvele semilunare pulmonare

  • Sistemul valvular se formează din celulele endocardice.

  • Valvele atrio-ventriculare: se formează prin proliferarea ţesutului mezenchimal în jurul canalului atrio-ventricular. Dezvoltarea miocardului determină apariţia unor diverticuli şi trabecule pe faţa cardiacă. Trabecule se numes trabecule cărnoase. Unele din aceste trabecul vor forma muşchii papilari. Valvele atrio-ventriculare rămân ataşate de pereţii ventricolelor prin cordaje conjunctive tendinoase de care se ataşează muşchii papilari.

  • Valvele semilunare: cele 3 proeminenţe tuberculare de la nivelul extremităţii ventriculare ale crestelor bulbare evoluează spre formarea valvelor semilunare aortice şi pulmonare. Sub influenţa inductorie a crestelor neurale.

  • Valva aortică: se află în continuitatea inelului mitral şi se dispune între mitrală şi tricuspidiană.

  • Valva pulmonară: se orientează superior şi anterior şi rămâne în contiguitate cu valva aortică.

  • Dispoziţia inelelor fibroase ale celor 4 valve cardiace formează scheletul fibros al cordului. Comisura valvelor aortică şi pulmonar se reflectă în originea comună, ceea ce le determină coliniaritatea. Originea arterei aorte va fin întotdeauna din sinusul ... adiacent.

  • Simetria valvulară se datorează axei de simetrie a cordului, adică structurile de pe partea dreaptă cresc în sens caudal în detrimentul structurilor de pe partea stângă, ceea determină sinusul venos să dreneze pe partea dreaptă a cordului.

  1. Epicardul şi dezvoltarea vaselor coronare

    1. Epicardul se dezvoltă dintr-o populaţie celulară extracardiacă numită prepericard, cu originea în mezodermul splanhnic, caudal de inserţia sinusului venos

    2. Celulele externe epicardice suferă un proces de teransformare mezenchimală, formând vascularizaţia coronară, progenitorii sangvini şi fibroblastele.

  2. Dezvoltarea endocardului

Endocardul se dezvoltă din celulele endoteliale ale tubilor bilaterali în procesul de vasculogeneză.

Endocardul va forma prin transformare stratul mezenchimal al canalului atrioventricular, etapă esenţială în edificarea sistemului valvular.

Mezenchimul formează valvele semilunare.

  1. Dezvoltarea miocardului

Cardiomicitele adulte se consideră celule postmitotice. Rămân relativ constante ca număr pe tot parcursul vieţii. Cardiomiocitele se formează din celulele stem miocardice care suferă un proces de diferenţiere sub acţiunea factorilor de creştere, factorilor epigenici şi a unor factori de transcripţie. Activitatea cardiomiocitelor e influenţată de procesele de angiogeneză modulate de factori angiogenetici care explică capacităţile regenerative ale cardiomiocitelor. Într-o zonă de infarct la limita cu zona de miocard normală se formează o serie de cardiomiocite de tip nou, similare cu cele din viaţa intrauterină care regenerează miocardul sub acţiunea unui marker de regenerare miocardică. Regenerarea atigne un peak în 3 zile.

Celulele stem miocardice

  • Celule sca1-pozitive – nu exprimă gene cardiace structurale sau nkx2.5, deci sunt o populaţie stem potenţială (Oh, 2004)

  • Celule C-kit pozitive – prezintă receptori pentru celule stem şi Mdr1(Anversa, 2002)

  • CELULE Isl – 1 pozitive (laugwity, 2005)

  • Celule stem extracardice adulte – celule cardiace feminine transplantate la pacienţi de sex masculin

  • Celule stem cardiomiogenice – izolate din măduva osoasă, generează cardiomicite diferenţiate, arteriole coronare, capilare (kajstura, 2005)

  • Celule stem hematopoetice – proliferează la 9 zile

Sunt izolate în măduva osoasă, timp de o săptămână proliferează, apoi se diferenţiază.

  1. Inervaţia cordului fetal.

Este dublă aferentă şi eferentă:

  1. Senzitiviă, aferentă, e realizată de neuronii aferenţi din ganglionii senzitivi spinali.

  2. Enervaţia motorie, eferentă e componentă a sistemului nervos autonom.

Automatismul cardiac e controlată de centrii vasculari din bulbul rahidian.

Parasimpatici – colinergici, simpatici - adrengergici

  1. Anomaliile congenitale ale inimii:

Se produc între Z20-Z50. Se pot produce:

  • Anomalii cromozomiale, se datorează modificării structurii cromozomilor la un anumit nivel (trisomia 21 Down, trisomia 18)

  • Defecte de vascularizaţie (prezenţa unei arteri coronare în plus, absenţa uneia, modalitate aleatorie de bifurcare)

  • Defecte de poziţionare

  • Anomalii ale sistemului excitoconductor.

  • Anomilaii septare ale inimii: DSA

  • Persistenţa ostium primum

  • Inima triloculară

  • Închiderea prematură a canalului lui botallo

  • Persistenţa canalului lui botallo

  • Defectul de sept atrial asociat cu stenoza mitrală

  • Defecte ale peretului interventricular (DSV în S6)

  • Boala ebstein este un sindrom care apare mai rar, având ca semn principal dezvoltarea anormală a valvulei tricuspide, care este atrezică şi mai jos implantată.

  • Tetralogia Fallot, se produce prin diviziunea inegală a bulbului arterial

    • Stenoza arterei pulmonare

    • Încălecarea aortei

    • Defect de sept interventricular (DSV)

    • Hipertriofia ventriculului drept

  • Trilogia lui fallot

    • Stenoză pulmonară

    • Hipertrofie ventriculară dr

    • Comunicare interatrială.

  • Coborârea nespiralată a septului arterial poate determina transpoziţia orificiilor arteriale (de obicei se asociază cu comunicări interventriculare)

  • Anomaliile valvulelor semilunare

    • Congenitale, de tip stenotic

    • Dobândite, stenoza se asociază cu insuficienţă = boală aortică sau mitrală

  • Persistenţa canalului arterial

  • Coarctaţia de aortă, strâmtorarea lumenului aortei printr-o proliferară intimală

  • Hipoplazia aortei, foarte rar

  • Absenţa cârjei aortei

  • Arcul aortic dublu

  • Absenţa venelor cave (incompatibilă cu viaţa)

  • Dublarea venei cave

Asocierea malformaţiilor duce la sindroame:

  • Sindrom noonan: facies atipic, retard psihosomatic, defecte cognitive

  • Sindrom down

  • Anomalii atrioventriculare

  • Atrezie tricuspidiană

  • Sindromul Ebstein

Dilataţia embrionară

Structura adultă

Trunchiul arterial

Aorta şi trunchiul pulmonar

Bulbus cordis

Conul arterial şi vestibulul aortic

Ventriculul primitv


Porţiunile trabeculate al ventriculelor drept şi stâng

Atriu primitiv


Porţiunile trabeculate ale atriului drept şi stâng

Sinus venos

Sinus venarum, sinus coronar şi vena oblică a atriului stâng