Anatomie Curs 10 - Articulatiile

ANATOMIE
CURS 10 – ARTICULATII

I.Introducere
II.Clasificarea articulatiilor
A. Clasificare morfologica
B. Clasificare functionala
III.Anatomie descriptiva
A.Sinartroze
B.Diartroze(articulatii sinoviale)
1.Clasificarea diartrozelor
2.Elemente componente


I. O articulatie este formata din tot elementelor care realizeaza unirea a doua sau mai multe oase adiacente sau la distanta. Stiinta care studiaza articulatiile se numeste artrologie sau syndesmoloie(gr. arthron – articulatie, gr. Syndesmos - ligament)
Din punct de vedere anatomic o articuulatie prezinta suprafete osoase, parti moi interosoase si parti moi adiacente osului.

II.A. Din punct de vedere morofologic :
sinartroze – unde legatura dintre elementele osoase se realizeaza prin intermediul unui tesut conjunctiv solid. Pot fi clasificate in articulatii fibroase si cartilaginoase;
diartroze(articulatii sinoviale) - elementele osoase sunt separate de o cavitate;
II.B. Din punct de vedere functional:
sinartroze - imobile , fixe, fibroase
amfiartroze – cartilaginoase
diartoze – mobile, sinoviale;

III.A. Sinartroze sunt art imobile ale caror suprafete osoase sunt aprope in contact iar intre elementele scheletice exista un tesut conjunctiv fibros sau cartilaginos:

1.Articulatii fibroase – intre supr articulare se gaseste tesut conjunctiv bogat in fibre de colagen si , mai rar, putin tesut fibro-elastic(suturi, gomfoze, sindesmoze)
2.Articulatii cartilaginoase – elementele osoase sunt unite de un cartilaj hialin sau de un disc fibrocartilaginos(sincondroze, simfize).

1.1.Suturile
sunt limitate la craniu(suturi craniene)
mariginile osoase sunt separate de un tesut conjunctiv ce formeaza ligamentul sutural(vestigiu neosificat al mezenchimului care sta la originea oaselor late a cutiei craniene)
grosimea ligamentului sutural variaza functie de varsta si distanta dintre cele doua oase
imediat dupa nastere suturile sunt articulatii flexibile
osificarea completa a ligamentelor suturale se produce in jurul varstei de 12 ani si duce la formarea unei sinostoze
se descriu mai multe tipuri de suturi functie de configuratia marginilor osoase;
Suturile pot fi:
dentate : prin intrepatrunderea indentatiilor (sutura frontomaxilara)
scuamoase: prin suprapunerea unor suprafete rugoase (sutura temporoparietala)
plane(armonice): prin apozitia unor suprafete plane(sutura frontonazala)

1.2. Gomfozele – articulatii formate dintr-un element osos conic numite dinte care este fixat intr-o structura osoasa cavitara numita alveola precum un cui(articulatia dento-alveolara)
1.3.Sindesmozele – articulatii fibroase in cadrul carora oasele sunt unite de fibre lungi de tesut conjunctiv care formeaza un ligament interosos sau o membrana aponevrotica. Permit miscari de amplitudine redusa(amfiartroze).





2.1. Sincondrozele – suprafetele articulare sunt unite de un cartilaj articular de tip hialin.(ex: art dintre marginea sternului cu coaste)
2.2 Simfize – suprafetele articulare sunt acoperite de un strat subtire de cartilaj hialin care se insera la randul sau pe o structura flexibila de tip fibrocartilaginos. Aceste articulatii permit miscari limitate. Ex: simfiza pubiana, simfiza mentoniera(se gaseste pe linia mediana a corpului mandibulei).
- simfiza- sincondroza
Sindesmozele, gonfozele si anumite simfize se dezvolta odata cu tesuturile inconjuratoare contribuind la cresterea ososa. La sfarsitul perioadei de crestere, aceste articulatii persista si sufera modificari minime odata cu inaintea in varsta.
Sindesmozele si suturile au proprietati mecanice importante si joaca un rol esential in mecanismul de crestere. La finalul procesului de crestere osoasa, cartilajul sau tesutul fibros din componenta acestor articualtii se osifica si determina formarea unei sinostoze.

III.B. Diartrozele(articulatii sinoviale)

III.B.1.Din punct de vedere morofologic ele pot fi :
simple (o pereche de suprafete articulare)
compuse (mai mult de o pereche de suprafete articulare
complexe (cu meniscuri sua discuri articulare)
Clasificare:



















Dupa tipul suprafetelor articulare:
-plane(artrodii)- intre doua oase ce prez suprafete articulare plane(intre 2 oase carpiene)
sferoidale – care evita un cap articular(coxofemurala si scapulorhumerala)
elipsoide(condilare) – articulatii intre oasele metacarpiene si flange si metatarsiene si falange
gyglim(balama) – articulatia intre trohleea humerusului si extremitatea proximala a ulnei
bicondiliene
trohoide(pivot)-intre capul radiusului, ligamentul inelar si extremitatea proximala a ulnei
selare – intre un os al carpului si un metacarpian

Dupa numarul de axe pe care se produce miscarea:
uniaxiale
biaxiale
triaxiale
poliaxiale

Dupa tipul miscarilor:
translatie
rotatie
angulatie
flexie/extensie
abductie/adductie
circumductie
ridicare/coborare
protractie/retractie
fixare(neuromusculara sau mecanica)
spiroide
rotatie pura a suprafetei articulare in jurul axei proprii;

III.B.2. Elementele articulatiei

Suprafetele articulare
constituie elementele fundamentale ale articulatiei
de obicei cele doua suprafete articulare sunt congruente(una este mulajul negativ al celelilalte)
oasele lungi se articuleaza prin intermediul extremitatilor ce prezinta cel putin o suprafata articulara care poate fi plana, concava sau convexa
oasele late se articuleaza prin intermediul marginilor
oasele scurte se pot articula prin intermediul oricarei suprafete.

Cartilajul articular
suprafetele articulare sunt acoperite de cartilaj articulara
cu exceptia suprafetelor articulare care participa la formarea articulatiilor sternoclaviculara, acromioclaviculara, si temporomandibulara care sunt acoperite de un cartilaj fibros, celelelalte suprafete articulare sunt acoperite de cartilaj hialin.
Suprafata unui cartilaj articular este direct proportional cu gradul de mobilitate al articulatiei respective
Grosimea cartilajului articular(1-3mm in cazul articulatiilor intercarpiene si 7-8mm in cazul articulatiei genunchiului) variaza in functie de varsta(mai mare la tineri) si este direct proportionala cu presiunea suportata.
Cartilajul care acopera suprafetele articulare convexe sunt mai groase in zona centrala, iar cele care acopera suprafetele articulare concave sunt mai groase la periferie.

Morfologie
Un cartilaj articular prezinta:
o fata epifizara aderenta la suprafata articulara subiacenta
o fata articulara in raport cu cealalta suprafata articulara care participa la articulatie sau cu elementele intra-articulare(disc, fibrocartilaj, menisc)
o circumferinta care se continua cu periostul si membrana sinoviala
Functie
Datorita proprietatilor sale mecanice(rezistenta si elasticitate) ,cartilajul articular poate indeplini mai multe functii:
permite miscarea fara frecare a suprafetelor osose
distributia fortelor in articulatie
amortizarea fortelor
realizarea congruentei diferitelor suprafetel articulare

Greutatea suportata de cartilajul articular stimuleaza influxul lichidian la nivelul acestuia.
Imobilizarea prelungita a unei articulatii exercita un efect nefast asupra nutritiei cartilajului, ceea ce antreneaza o reducere a mobilitatii articulare, de aici necesitatea mobilizarii precoce a pacientilor. Cartilajul nu este vascularizat, este nutrit cu ajutorul acestui fenoment de influx lichidian.

Structurile intra-articulare
Prezente numai la anumite articulatii si sunt reprezentate de :
discuri articulare
meniscuri articulare
labrumuri
ligamente
Discurile articulare – sunt structuri fibrocartilaginoase care se unesc la periferie cu capsula articulara, si care divid cavitatea articulara in doua compoartimente(articulatia temporomandibulara). Ele corecteaza incongruenta suprafetelor articulare.
Meniscurile articulare – sunt structuri fibrocartilaginoase in forma de potcoava de cal, situate la periferia suprafetelor articulare(meniscurile genunchiului). Indeplinesc aceeasi functie ca si discurile articulare.
Labrumul articular – este format din cartilaj fibros. Pe sectiune are forma triunghiulara si prezinta 3 fete:
baza, fixata de cartilajul articular
fata periferica, mai mult sau mai putin aderenta la capsula articulara
fata articulara, vine in raport cu cealalta suprafata articulara care participa la realizarea articulatiei si determina o crestere a ariei suprafetelor articulare(articulatia glenohumerala).
Ligamentele intra-articulare
benzi puternice de tesut conjunctiv acoperite de membrana sinoviala(extrasinoviale)
se gasesc la nivelul articulatiei genunchiului si coxofemurala:
- ligamentele incrucisate ale genunchiului indeplinesc o functie mecanica, stabilizand suprafetele articulare
- ligamentele capului femural nu are functie mecanica dar este insotit de vase nutritive destinate capului femural.

Capsula articulara
- separa articulatia de elementele inconjuratoare si asigura homeostazia cavitatii articulare. Este alcatuita din 2 straturi: membrana fibroasa si membrana sinoviala.
a) Membrana fibroasa – acopera precum un manson suprafetele articulare ale oaselor ce iau parte la articulatie; este formata din fibre de colagen si putine fibre elastice.
poate fi rigida(coarnele meniscurilor genunchiului) sau laxa (partea inferioara a capsulei gelnohumerale)
in regiunile in care membrana este subtire, pot aparea hernieri ale membranei sinoviale printre fibrele conjunctive sub forma de chisturi
in cazul multor articulatii, membrana fibroasa este intarita de ligamente capsulare
ligamentele capsulare au rolul de a stabiliza si limita miascarile in articulatie
ligamentele extracapsulare indeplinesc acelasi rol ca si ligamentele capsulare.
b) Membrana sinoviala – este o membrana subtire formata din tesut conjunctiv care se intalneste la toate articualtiile mobile
secreta lichid sinovial in cantitate variabila functie de articulatie (2-4 ml in cazul genunchiului)

Lichidul sinovial:
pH:7.4 – 7.6
proteine:15-25 g/l
glucoza: 66 mg/100ml
hialuronidaza: 2.5 – 2.7 g/l
- lichidul sinovial si membrana sinoviala asigura nutritia si lubrefierea suprafetelor articulare favorizandu-le alunecarea.